Traian Băsescu: Tiberiu Nițu a fost șantajat să demisioneze

Tiberiu Nițu avea dreptul să fie însoțit pe drum, mai ales că nu a solicitat casă de la RAAPPS în București și făcea naveta pentru a ajunge la serviciu, a susținut fostul președinte Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică în emisiunea Talk B1, moderată de Mihai Duță pe B1 TV.

Acesta a mai precizat că nu este deloc un prieten al fostului procuror general, dar în cazul acesta nu poate să nu remarce că nu există nicio acuzație, ci doar o presiune publică inutilă. Totodată, Băsescu a mai susținut că Nițu ar fi trebuit să rămână în fruntea Parchetului General și să apere această instituție, nu să cedeze unui șantaj și să demisioneze.

”Tiberiu Nițu a fost propunerea susținută puternic de Victor Ponta ca o condiție ca să fie de acord cu Laura Codruța Kovesi, ca să fie lucrurile clare. Așa a fost situația atunci. Eu cred că a fost maxim ce puteam să fac. Eu privesc la situația instituțională. Eu nu am auzit încă o acuzație la adresa lui Nițu. Știe cineva o acuzație? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice știm cu toții că există. Pe mine Nițu m-a batjocorit după ce mi-am termina mandatul. Nu-i sunt prieten. De câte ori mergea la CSM mai spunea de 80 de dosare penale ale fostului președinte al României. A făcut un joc politic care nu i-a făcut cinste. Nu pot să-l respect foarte mult din acest motiv.
 Pentru mine Nițu e o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General, dar discutăm de instituția Parchetului General. E aproape un șantaj, a fost îndepărtat din funcție. Se poate întâmpla oricui în România anului 2016”, a susținut Băsescu.

Acesta a explicat de ce Tiberiu Nițu chiar ar fi avut nevoie să fie însoțit, dar modul de abordare a lui Gabriel Oprea a fost greșit.

”Această funcție e echivalentă cu funcția unui ministru. Întâmplător, acest domn, după mine, renunțând în mod rușinos la această instituție a întinat-o, deși trebuia să stea să-o apere din funcție, nu a cerut o casă de la RAAPPS în București, ci făcea naveta București-Ploiești pe DN1. Nu știu dacă îmi puteți spune multe zile în care pe DN1 să nu fie morți. Vă rog să vă imaginați că în mașina Procurorului General cu ofițeri SPP intra pe contrasens un camion. Azi am fi țipat toți că de ce nu i s-a pus escortă de poliție pentru a i se asigura securitatea în trafic. Îl scoteați cu descarcerarea de acolo și ați fi țipat cu toții nu pentru Nițu, ci pentru instituție. Mă puteți suspecta de orice, numai de naivitate nu. Am văzut din informațiile publice că Procurorul General a avut 700 de însoțiri cu poliția. Să numărați numărul de zile din aproape trei ani, scoțând sâmbete și duminicile, rezultă foarte aproape numărul de deplasări Ploiești – București, București – Ploiești. Eu nu judec pentru că procurorii au legile, au ce vor ei. Dacă e un abuz, e că nu a venit Oprea cu propunere în CSAT pentru securitatea Procurorilor General. Eu aș fi aprobat escortă de poliție pentru Procurorul General pe DN1.Vă pun întrebarea: dacă peste mașina Procurorului General intra un tir din contrasens, l-ați fi pus la zid pe șeful circulației și pe Ministrul de Interne că nu i-a protejat circulația?”, a mai susținut Traian Băsescu.

”E o falsă abordare în acest moment. Și eu circul cu o mașină și în spate mai e o mașină. Este un sistem de protecție. Avea dreptul, pentru a preveni un dezastu de imagine, dacă vreți, pentru România, să nu ai Procurorul General omorât sau acidentat pe DN1. Avea drept la o protecție. Este o presiune publică inutilă. Mai avea două luni. În astea mă chema la audieri până-mi venea acru, că de asta a fost pus, dar una-i una, alta-i alta”, a mai precizat fostul președinte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare