Traian Băsescu, declarații surprinzătoare la Varșovia

În 1989, au venit la putere comuniști din eșaloanele doi și trei ale partidului comunist, care considerau că Ceaușescu a deviat doar de la linia partidului. Nu au intenționat să facă schimbări, ci să revină la ceea ce credeau ei că era linia corectă, sau convenabilă pentru ei. În perioada 1996-2000 a existat o încercare de schimbare a acestei orientări a țării, odată cu venirea la conducerea țării a unor politicieni orientați către Europa și valorile sale. Intențiile nu au putut fi concretizate deoarece liderii politici de atunci au fost sabotați de oamenii din structurile comuniste, care încă mai dominau toate instituțiile statului, a afirmat fostul președinte Traian Băsescu, într-o conferință ținută sâmbătă la Varșovia. ca invitat principal, la conferința „Situaţia politică şi economică în Europa Centrală şi de Est” din cadrul Congresului PWP  (Polska Wielki Projekt – Proiectul Polonia-Mare). Evenimentul este organizat de Institutul Sobieski şi de partidul de centru-dreapta „Lege şi Dreptate” (PiS), condus de fostul prim-ministru Jarosław Kaczyński. Conferința a prezentat publicului polonez experiența României, a Georgiei și a Letoniei, transmite corespondentul inliniedreapta.net, Anca Cernea, prezentă la eveniment.

Declarațiile fostului președinte sunt interesante deoarece regimul Emil Constantinescu a fost detonat datorită declarațiilor politice făcute chiar de Traian Băsescu. De altfel, Băsescu a susținut în repetate rânduri că Emil Constantinescu a fost un președinte slab. Liderii politici de atunci au fost sabotați de oamenii din structurile comuniste, care încă mai dominau toate instituțiile statului, spune acum Băsescu.

RELATAREA INTEGRALĂ A TRIMISULUI INLINIEDREAPTA.NET, ANCA CERNEA, DE LA VARȘOVIA DESPRE CONFERINȚA FOSTULUI PREȘEDINTE TRAIAN BĂSESCU

Hot this week

Topics

Mai mult

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Vucic anunță autostrada Belgrad-Vârseț la granița României. In paralel se lucrează la Timișoara-Moravița

    Serbia accelerează dezvoltarea infrastructurii rutiere și pregătește unul dintre...

    Conspirațiile din spatele penelor masive de curent din Georgia

    Serviciul de Securitate al Statului (SSS) din Georgia a...

    Articole relationate

    Categorii populare