Home Externe Toti cei arestati in timpul protestelor de la Atena sunt STRAINI/ Unii...

Toti cei arestati in timpul protestelor de la Atena sunt STRAINI/ Unii sustin ca au fost platiti

0

Unii dintre cetăţenii străini arestaţi recent în cursul protestelor violente din Grecia le-au spus autorităţilor că au fost plătiţi să participe la revolte, au declarat poliţişti citaţi de Kathimerini, transmite Mediafax.

Proteste violente au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în Piaţa Syntagma din centrul Atenei, în timp ce parlamentarii votau un nou pachet de măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali.

Douăsprezece persoane au fost reţinute pentru pagube provocate la o staţie de metrou, iar alte 14 au fost arestate în faţa Parlamentului, unde protestatarii au aruncat cocteiluri Molotov şi bucăţi de marmură, în timp ce poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene.

Din totalul persoanelor arestate, 14 sunt cetăţeni străini, respectiv patru germani, trei polonezi, doi francezi, un australian, un ucrainean, un olandez, un italian şi un albanez.

Ofiţeri de poliţie greci au declarat însă că au mai existat şi alte cazuri recente de cetăţeni străini arestaţi în timpul violenţelor din Atena, aceştia spunându-le autorităţilor că au fost plătiţi să participe.

Poliţia a precizat că un sirian, un pakistanez şi un georgian au fost arestaţi în timpul ciocnirilor violente de la 5 iulie, după referendumul privind măsurile de austeritate cerute de creditorii Greciei.

În opinia ofiţerilor, numărul mare de străini printre protestatari se datorează legăturilor dintre anarhiştii greci şi grupări din alte ţări europene, precum şi imigranţilor care se alătură protestelor.

Unii dintre străinii arestaţi pentru violenţe au spus poliţiei că au fost plătiţi câte 20-30 de euro pentru a participa, a declarat un oficial din Ministerul Protecţiei Civile.

Ad

Exit mobile version