Tomac: România să negocieze cu UE și Rusia unirea cu Moldova, dar fără Transnistria

Unirea Republicii Moldova cu România se va face fără Transnistria, o zonă profund rusificată. Iată ce declară la RFI deputatul Eugen Tomac, care reprezintă Diaspora, preşedinte executiv al Partidului Mişcarea Populară.

Eugen Tomac e de părere că „în mod clar, unirea nu se poate face fără un dialog Bucureşti-Bruxelles-Moscova. Indiscutabil că în cazul în care vom ajunge la masa unor negocieri pe acest subiect, situaţia transnistreană trebuie soluţionată. Eu cred, personal, că unirea Republicii Moldova cu România se va face fără Transnistria, fără regiunea de dincolo de Nistru. Este un subiect pe care politicienii trebuie să-l privească cu foarte mult realism”.

„Eu am fost acum două luni la Tiraspol, am văzut exact ce se întâmplă în Transnistria. Din nefericire, acea zonă este profund rusificată şi Rusia a avut grijă în cei 25 de ani de separatism transnistrean să-şi impună punctul de vedere”, spune deputatul PMP, care mai crede că subiectul unirii României cu Republica Moldova „nu poate fi evitat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Articole relationate

    Categorii populare