spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-1.5 C
București

Tomac: România are interese legitime să îi apere pe românii din Republica Moldova în fața amenințărilor Rusiei

România are interese legitime să îi apere pe românii din Republica Moldova în fața acestor amenințări din ce în ce mai agresive, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, vineri, la Știrile B1 TV.

Întrebat despre afirmația lui Dmitri Medvedev cum că Republica Moldova ar fi fost „vândută” României, eurodeputatul român a explicat: „De la Moscova nu ne putem aștepta în această perioadă la o retorică alta decât cea pe care o vedem, ea doar este puternic nuanțată, iar Medvedev, care a devenit așa, un fel de mascotă a Kremlinului, pe care îl scoate la înaintare Putin ori de câte ori dorește să transmită mesaje altele decât cele oficiale, evident că iese la atac”.

„Eu cred că lucrurile sunt foarte limpezi și tocmai acum, când Uniunea Europeană a anunțat o misiune civilă care va fi creată pentru Republica Moldova cu scopul de a combate interferențele rusești, atacurile rusești pe toate fronturile în Republica Moldova, misiunea Uniunii Europene, care, atenție, va fi condusă de un român, de ambasadorul nostru în Lituania la ora actuală, este evident că Rusia își schimbă discursul și devine tot mai agresivă, tot mai amenințătoare”, a adăugat Eugen Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare