Tomac: Putin de astăzi este Hitler de ieri

De la președintele rus Vladimir Putin ne putem aștepta la orice în această perioadă, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, vineri, la Știrile B1 TV, acolo unde l-a comparat pe actualul șef al statului rus cu dictatorul Germaniei Naziste, Adolf Hitler, și a evocat începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„De la Putin ne putem aștepta la orice în această perioadă, pentru că Putin de astăzi este Hitler de ieri. Așa, din nefericire, în secolul trecut a început cea de-a doua mare conflagrație, anexând teritorii pe principiul `mă învecinez cu cine doresc eu`. Ceea ce face Rusia astăzi reprezintă o sfidare a dreptului internațional fără precedent după cel de-Al Doilea Război Mondial și evident că discursul din ultimele săptămâni al lui Putin, cu avertismentele nucleare, a pus în gardă întreaga comunitate internațională”, a declarat liderul PMP.

„Știe toată lumea că Rusia deține această armă (arma nucleară, n.r.) și evident că pentru toți această linie roșie nu poate fi călcată, însă de la Putin ne putem aștepta la orice, tocmai de aceea întreaga comunitate internațională este în alertă maximă”, a mai spus Eugen Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Kate Middleton l-a exclus pe Prințul Harry de pe lista invitaților la concertul de Crăciun

    Prințesa de Wales, Kate Middleton, nu și-a invitat cumnatul,...

    Yemeniții lasă strâmtoarea strategică Bab el Mandeb rebelilor Houthi

    Forțele militare ale guvernului recunoscut internațional din Yemen, susținute...

    Articole relationate

    Categorii populare