Tomac: Parlamentul European trebuie să susțină România la CJUE

𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐂𝐉𝐔𝐄! Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis astăzi, în plenul Parlamentului de la Strasbourg, în cadrul dezbaterii propunerii de Rezoluție referitoare la aderarea la spațiul Schengen. Un document ce a fost elaborat la solicitarea societății civile românești.Textul Rezoluției cuprinde un alineat esențial. Le mulțumesc tututor colegilor europarlamentari care au susținut amendamentul propus de Președintele Băsescu, solicitând Parlamentului European să intervină în procesul pe care eu l-am deschis la CJUE împotriva Consiliului UE, afirmă pe Facebook europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Neacceptarea României în spațiul de liberă circulație a Uniunii Europene este o ilegalitate ce trebuie corectată. Rezoluția pe care o vom vota mâine este un document cu valoare istorică, este primul pas spre normalitate, spre revendicarea unui drept ce ni se cuvine de peste un deceniu. Mesajul celor peste 50 de mii de români care au semnat Petiția “România merită în Schengen” nu a rămas fără ecou. În mod sigur vom reuși să ne facem singuri dreptate acolo unde Guvernul nu a fost în stare.România va fi în Schengen!, mai spune Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare