Tomac i-a transmis lui Viktor Orban la Bruxelles să uite de autonomia teritorială pe criterii etnice pretinsă în România

Popularii europeni s-au săturat de ifosele și tupeul autoritarist antieuropean al lui Viktor Orban, astfel că partidul său aflat la putere în Ungaria, FIDESZ, a fost suspendat din Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat. A votat la Bruxelles pentru suspendarea FIDESZ și colegul meu, președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, după ce i-a transmis lui Viktor Orban de la obraz să uite de autonomia teritorială pe criterii etnice pretinsă în România. PMP luptă pentru România! , a scris pe facebook președintele executiv al PMP, deputatul Marius Pașcan.

Partidul aflat la putere în Ungaria, Fidesz, a fost suspendat din formaţiunea paneuropeană de centru-dreapta Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat, a anunţat miercuri pe Twitter preşedintele PPE, Joseph Daul, relatează Reuters, DPA şi AFP.

Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare