Tomac: Cristian Diaconescu face un joc urât în avantajul oponenţilor politici

Preşedintele PMP Eugen Tomac a afirmat că este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe, referindu-se la Cristian Diaconescu, nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. Eurodeputatul a mai precizat că Diaconescu „face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor noştri politici”.

„Regretăm că în spaţiul public apar informaţii false precum că partidul este într-o situaţie complicată. Pentru cei care încearcă să denigreze activitatea noastră, am un singur mesaj. Este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. În acest partid mai există vreo cinci, şase foşti miniştri, un şef de stat, nimeni nu şi-ar permite niciodată să încalce norme elementare de reprezentare democratică şi evident să pună o instituţie politică într-o situaţie atât de neplăcută”, a declarat Eugen Tomac, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

El a mai afirmat că Cristian Diaconescu face un joc urât în avantajul oponenţilor politici.

„Din păcate, constatăm că domnul Diaconescu face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor noştri politici. Nu a înţeles un lucru elementar. Un partid întreg, o conducere formată din 65 de oameni, reprezentaţi din întreaga ţară, a votat anul trecut în luna martie pentru excluderea domniei sale din rândurile noastre. Şi este regretabil că am ajuns în acest punct, că partidul are peste 80 de dosare pe rol, pentru a demonstra ce? Este incredibil acest asalt pe care unii îl dau asupra PMP şi asigur că avem suficientă energie şi determinare pentru a merge mai departe. Este esenţial să respectăm regulile democratice care definesc un stat de drept şi nicidecum să împiedicăm activitatea unui partid. Nu există două partide, există decât unul singur, ales democratic care îşi desfăşoară activitatea fără a intra în chestiuni care ţin de speculaţii”, a transmis Eugen Tomac.

Acesta crede că Diaconescu trebuie să se oprească din a hărţui PMP.

„Am simţit nevoia să fac aceste precizări pentru că au existat diferite încercări absolut de neexplicat şi trebuie să înţeleagă şi dumnealui că a sosit un moment în care este bine să se oprească din această hărţuire a unui partid care i-a oferit şansa de a-i fi preşedinte, însă nu a putut să se ridice la acest nivel şi este regretabil că s-a ajuns în acest punct”, a precizat Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare