spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeTomac: Ciolacu și Ciucă au făcut praf sticla lui Iohannis

Tomac: Ciolacu și Ciucă au făcut praf sticla lui Iohannis

-

Eugen Tomac, liderul PMP, a comentat decizia coaliției de a amâna rotația și spune că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu „au făcut praf «sticla»” lui Klaus Iohannis, o aluzie la îndemnul transmis recent de Președinte pentru efectuarea rapidă a schimbărilor preconizate la nivelul Guvernului. Pe de altă parte, eurodeputatul a atras atenția că acest „haos de nedescris” este „patronat chiar de șeful statului”.

- Reclama -

„La mai puţin de două zile distanţă după ce Preşedintele României a cerut o rotativă la guvernare rapidă, aflăm din gura preşedinţilor celor două partide principale de guvernământ că «s-a schimbat modificarea» şi că rotativa se amână. Chipurile, pe motiv de responsabilitate. În realitate, discutăm de un haos de nedescris patronat chiar de şeful statului, care are obligaţia constituţională de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului şi de a media între acestea”, a scris liderul PMP, vineri, pe Facebook.

- Advertisement -

„Cum ar veni, rotativa s-a născut moartă. Există două probleme fundamentale care se nasc din decizia de astăzi. Pe de o parte, Guvernul nu funcţionează, iar instituţiile sunt blocate pentru că toată lumea aşteaptă să vadă ce se întâmplă, cine le vor fi şefii politici şi ce schimbări structurale se vor produce. Mai ales că s-au anunţat comasări de portofolii şi reduceri de posturi. Pe de altă parte, asistăm la o abulie generalizată, pentru că Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu nici măcar nu mai discută cu reprezentanţii angajaţilor din sistemul de Învăţământ, trimiţându-l la înaintare pe Marian Neacşu şi punând placa tocită a aşa-zisei responsabilităţi bugetare”, a adăugat Eugen Tomac.

„Care responsabilitate bugetară înseamnă un gol de 13,2 miliarde de lei între prognoză şi încasările efective în primul trimestru al anului 2023. Prin comparaţie, solicitarea de creştere cu 25% a salariilor angajaţilor din sistemul de Învăţământ ar presupune un efort bugetar sub 3 miliarde de lei în a doua jumătate a acestui an. Tot ca element comparativ, merită spus că România a plătit, în primele trei luni ale anului, nu mai puţin de 9,11 miliarde de lei împrumuturi la dobânzile deja contractate de PSD şi PNL pentru a finanţa deficite bugetare uriaşe”, a continuat el.

- Advertisement -

Revendicările profesorilor, a subliniat Eugen Tomac, sunt legitime.

„Să fie clar: revendicările profesorilor sunt legitime, iar solicitarea de majorare a salariilor cu 25% nu este o exagerare având în vedere inflaţia galopantă din ultimii doi ani. Nu poţi face «România educată» când un profesor debutant câştigă 2.334 de lei pe lună, iar zeci de mii de angajaţi auxiliari sunt plătiţi cu salariul minim pe economie”, a afirmat el.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img