Tomac: Am plecat din Cernăuți cu gandul la îndemnul doamnei Maria Bujniță, născută în 1937, pe vremea Regelui Carol al II-lea

Am plecat din Cernăuți cu gandul la îndemnul doamnei Maria Bujniță, născută în 1937, pe vremea Regelui Carol al II-lea, care ne-a rugat să nu îi uităm pe românii din Bucovina. Un om cât o pagină tristă a istoriei noastre, a prins ororile celui de-al doilea război mondial, apoi a fost nevoită să suporte lunga noapte neagră a procesului de deznaționalizare aplicat de URSS, iar anii bătrâneții i-a trăit in aceeași comună, Mahala, in cadrul Bucovinei aflată în Ucraina, a scris pe Facebook europarlamentarul și liderul PMP Eugen Tomac.

Nu o mai sperie nimic, dar scrie și recită poezii intr-o română perfectă! Sper ca românii din statul vecin, indiferent de vârstă, să trăiască in pace, iar tancurile lui Putin să nu declanșeze un nou război, mai spune Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare