spot_img
joi, 5 februarie, 2026
7.9 C
București

Tomac acuză la Târgu Mureș PNL și USR și le prezice un scenariu „destul de sumbru”

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, vineri seara, că a avut mai multe runde de negocieri cu liderii PNL şi USR pentru a porni într-o alianţă la Bucureşti şi în ţară, inclusiv la Târgu Mureş, unde pentru fotoliul de primar se bat 12 candidaţi români şi un independent susţinut de toate formaţiunile maghiare, dar că partenerii de dialog au dat dovadă de inflexibilitate.

„Cunosc foarte bine situaţia de la Târgu Mureş. (…) Cel puţin trei-patru întâlniri am avut cu premierul Orban pe acest subiect. De altfel, tot ce vedeţi la televizor că există voinţă pentru a crea blocuri politice prin care să se elimine vechea administraţie – pentru că UDMR trebuie lipit de Liviu Dragnea, el a stat în coasta lui Dragnea şi fără UDMR nu s-ar fi reuşit nimic în Parlament şi ceea ce a făcut PSD în ultimii ani – sunt nişte realităţi. Din păcate, am găsit o abordare inflexibilă pe acest subiect din partea PNL şi a USR. Prin urmare, ne vedem obligaţi să venim în faţa cetăţenilor cu ceea ce avem mai bun, în Bucureşti şi în toată ţara. Nu am crezut că vom ajunge la acest punct în condiţiile în care ştim foarte bine că la ora actuală PSD are aproape 2.000 de primari din cei aproape 3.200 de primari”, a declarat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Liderul PMP susţine că realitatea politică va arăta un scenariu „destul de sumbru” pe data de 28 septembrie şi că din acest motiv nu a înţeles deloc abordarea celorlalte partide.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Avocata prinsă cu șpagă de 60.000 de euro in arest la domiciliu

    Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de către...

    Articole relationate

    Categorii populare