Tőkés: UDMR legitimează o coaliţie monstruoasă

Potrivit lui László Tőkés, UDMR legitimează o coaliţie monstruoasă prin participarea sa la guvernare. Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a vorbit despre asta vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Cluj-Napoca.

În opinia sa, în România face furori balcanismul politic şi moral, politica mare fiind dominată de minciună, trădare, prostie şi servilism. Prin formarea acestei coaliţii monstruoase, PSD şi PNL şi-au înşelat electoratul, deoarece politica lor nu are nicio bază principială.

“Iată, aşa se uneşte ciuma roşie cu liberalismul naţional. Iar în fruntea acestei dezamăgitoare căsătorii din interes se află preşedintele Klaus Iohannis, de origine săsească, cel care în luna aprilie a anului trecut a acuzat PSD că vinde Transilvania lui Viktor Orbán”, a spus el. După ce Iohannis a împins ţara în criză în repetate rânduri, joi a ţinut “o predică” despre faptul că România s-a săturat de crize şi că este nevoie de acţiuni, nu de vorbe. “Câtă demagogie nesimţită”, a spus fostul episcop.

László Tőkés consideră că este un mister motivul pentru care cele două mari partide au insistat asupra participării la guvernare a UDMR, în condiţiile în care voturile uniunii nu sunt necesare pentru majoritatea parlamentară. 

“Mă doare să văd că UDMR – ca de atâtea ori până acum – participă şi acum la ceea ce fac aceşti prădători politici, legitimând cu numele său această coaliţie monstruoasă. (…) Prin faptul că face acest lucru, şi-a pierdut capacitatea de a reprezenta interesele maghiare. Ca reprezentant al unei minorităţi asuprite, îi legitimează pe asupritori”, a spus politicianul.

În opinia lui László Tőkés, UDMR ar trebui să se ocupe de lupta pentru autonomie şi de învăţământul superior maghiar de stat de sine stătătoare, respectiv de recuperarea proprietăţilor naţionalizate ale comunităţii. Probabil că uniunea îşi doreşte, şi ea, acces la “pradă”, la finanţările din fondul de redresare. “Nu ar trebui să le permitem să ne cumpere”, a declarat Tőkés. Şi-a exprimat, totodată, convingerea că pe termen lung comunitatea maghiară va pierde prin astfel de guvernări.

În cadrul conferinţei de presă, Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT, a spus că cei care nu au solicitat până acum cetăţenia ungară şi doresc să voteze la alegerile parlamentare de anul viitor, din Ungaria, trebuie să o facă până la jumătatea lunii decembrie. Dacă vor mai întârzia, este posibil să nu mai poată vota. Preşedintele executiv a specificat că cei de la CNMT vor continua să ofere asistenţă atât în procesul de naturalizare, cât şi în cel de înregistrare electorală, implicându-se şi în colectarea buletinelor de vot.

Preşedintele executiv a recomandat ca cei cărora li s-a schimbat adresa sau care nu îşi mai aduc aminte la ce adresă au solicitat primirea plicurilor pentru votul prin corespondenţă, să se înregistreze din nou.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare