Țoiu s-a dus la un forum in Austria pentru promovarea unei regiuni din care România nu face parte sau cum să îți faci un concediu in Tirol pe bani publici

Creşterea economică a regiunii, paşii necesari pentru o pace durabilă şi rezilienţa societăţilor în faţa ameninţărilor hibride au fostt temele abordate la Forumul European desfăşurat vineri şi sâmbătă, la Alpbach, în Austria, la care a participat şi ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, Ţoiu a subliniat rolul strategic al Mării Negre şi a evidenţiat consecinţele majore pe care evoluţiile din regiune le au asupra securităţii europene, euroatlantice şi globale, precum şi rolul important al României în parcursul european al vecinilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului român al Afacerilor Externe, ministrul de resost Oana Ţoiu a participat, între 23–24 august 2025, la Forumul European de la Alpbach, din Austria. susţinând intervenţii în cadrul panelului inaugural „Europe in the World Days”, alături de miniştrii de Externe ai Austriei şi ai Cehiei şi de preşedintele Forumului Alpbach Otmar Kharas, precum şi de preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, Wolgang Ischinger.

Temele abordate au fost creşterea economică a regiunii, paşii necesari pentru o pace durabilă şi rezilienţa societăţilor în faţa ameninţărilor hibride, precizează sursa citată.

De subliniat că România nu face parte din regiunea de la forumul unde a participat.

Alpbach este un sat în districtul Kufstein din landul Tirol.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare