Ţiriac începe vânătoare anuală de la Balc

Primele focuri de armă trase la partida anuală de vânătoare organizată de Ion Țiriac se vor auzi joi, 15 decembrie, pe domeniul cinegetic de la Balc.

La evenimentul organizat, ca de fiecare dată în ultimii 11 ani, cu cea mai mare discreție, omul de afaceri Ion Țiriac și-a invitat o seamă de prieteni, nume sonore ale lumii economice și politice din Europa, oaspeți regali.

Pe aeroportul internațional din Oradea au sosit, miercuri seară, creatorul de modă italian Stefano Ricci, prințul Dimitrie Sturdza, fiind așteptați și Wolfgang Porsche, moștenitorul imperiului auto omonim, Klaus Mangold, fostul președinte al grupului Daimler-Chrysler sau Frantz Rauch, cel mai mare producător de sucuri din Europa.

Vânătoarea de mistreți, crescuți în mod special pe cele peste o mie de hectare ale domeniului, se organizează de obicei în trei goane, din care două în prima zi, iar a treia în ziua următoare, la final având loc fotografia de grup, cu trofeele.

Programul vânătorii este agrementat, în timpul serilor, cu muzică de petrecere sau ușoară, în recitaluri oferite de interpreții invitați.

Zeci de săteni din comuna Balc sunt tocmiți, cu ziua, pentru a ajuta la goana vânatului, fiecare dintre ei urmând să primească 50 de lei pe zi, plus o anumită cantitate de carne de mistreț.

Organizatorii solicită, la fața locului, o echipă de medici veterinari care vor verifica fiecare carcasă de porc mistreț și vor preleva probe pentru depistarea paraziților trichinella spiralis. După stabilirea rezultatelor de laborator, carnea este oferită unor cămine sociale sau se trimite spre fabrici de mezelărie din vânat.

Magnatul Ion Țiriac a dat în judecată, în cursul anului, statul român în chestiunea concesiunii domeniului, al cărui termen ar fi expirat anul trecut, în 2015. Terenurile împădurite ale domeniului cinegetic sunt disputate de omul de afaceri și Romsilva.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare