Ciadul, un stat izolat din Africa sahariană, se plânge de 27 de ani că autorităţile de la Bucureşti i-au „furat” drapelul tricolor şi că nu par deloc că regretă acest lucru. Este o chestiune supărătoare pentru specialiştii în vexilologie (ramură a istoriei care studiază steagurile din diverse epoci şi ţări, n.r.), afirmă Drew Hinshaw, reporter al publicaţiei The Wall Street Journal citat de News.ro.
Atunci când protestatarii români au desfăşurat un drapel uriaş al României în centrul Bucureştiului, luna trecută, fotografiile pline de culoare care au surprins acel moment au inundat reţelele de socializare şi au fost văzute peste tot în lume, inclusiv în Sahara, afirmă Drew Hinshaw, un jurnalist american specializat în chestiuni care ţin de actualitatea din Africa de Vest.
Exact acolo se află poporul din Ciad, care, încă o dată, a remarcat o problemă: Drapelul României nu este doar al României. Ciadul îl revendică.
Timp de 27 de ani, această ţară din Africa centrală, unul dintre cele mai izolate locuri din lume, s-a plâns, în tăcere, că România, o ţară din Europa de Est, i-a „copiat” drapelul naţional.
Politicienii români, care au adoptat acest steag în 1989, spun că erau la curent cu faptul că Ciadul folosea deja acel drapel în culorile roşu, galben şi albastru. Preşedintele francez din acea vreme, François Mitterrand, a încercat să îi convingă pe politicienii din România să renunţe la idee.
„Însă existau lucruri mult mai importante care ne interesau în acea vreme”, a spus preşedintele României de atunci, Ion Iliescu.
De atunci, Parlamentul Ciadului a organizat proteste de la distanţă, iar unii dintre experţii în vexilologie au acuzat România că a furat drapelul unei alte ţări.
Românii au rămas însă de neclintit. „De ce ar trebui să ne pese?”, a spus unul dintre protestatarii care mărşăluiau prin centrul Bucureştiului, luna trecută. „Ciadul e prea departe”, a adăugat el.
În rândul tuturor instituţiilor pe care ordinea mondială modernă le-a înfiinţat pentru a calma furia naţionalismului nu există nicio organizaţie care să fie autorizată pentru a interveni atunci când o ţară nu este de acord cu drapelul unui alt stat.
O ţară nu poate să înregistreze ca marcă steagul ei naţional, în virtutea dreptului internaţional asupra proprietăţilor, deşi un grup de jamaicani au analizat şi această chestiune. Nu le-a plăcut faptul că producători străini de încălţăminte vindeau şlapi cu imagini ale steagului jamaican şi au depus o plângere oficială în acest sens la sediul unei agenţii din cadrul ONU.
Faptul că atât de multe drapeluri naţionale nu îndeplinesc una dintre funcţiile lor de bază – să fie distincte – reprezintă o chestiune supărătoare pentru experţii în vexilologie. „Părinţii fondatori” ai acestei ştiinţe a steagurilor erau veritabili purişti. La fel ca experţii în heraldică, ei se concentrează pe istorie.
Însă o nouă generaţie vrea să introducă o doză de creativitate în această disciplină puţin cunoscută. Mulţi dintre ei sunt tineri, cosmopoliţi şi absolvenţi ai unor şcoli de artă – aşa-zişii activişti ai steagurilor – şi se declară nemulţumiţi de monotonia care domneşte în universul mondial al drapelurilor naţionale, fiind nemulţumiţi în special de steagul Statelor Unite: 25 dintre cele 50 de state americane au un sigiliu suprapus peste un fundal albastru.
„Ele reprezintă ceea ce noi am denumit «Steaguri S.O.B.»: un sigiliu pe un cearşaf”, a spus Ted Kaye, autorul cărţii ”Good Flag, Bad Flag”, care a consiliat zeci de municipalităţi, state şi guverne naţionale în privinţa posibilităţii de îmbunătăţire a drapelurilor lor. „Îmi place să spun că în fiecare steag prost există un steag bun care încearcă să iasă la suprafaţă”, a declarat Ted Kaye.
Deocamdată, aceste principii nu au avut prea mare succes. Atât Fiji, cât şi Noua Zeelandă, au dezbătut ideea de a renunţa la britanicul ”Union Jack” de pe steagurile lor. Ambele ţări au decis să îl păstreze.
Preşedintele Moldovei a propus modificarea drapelului naţional, care este identic cu cele ale Ciadului şi României, având însă o stemă. Preşedintele moldovean a lansat această idee luna trecută, însă se confruntă cu o opoziţie puternică din partea Parlamentului. Şi, desigur, România rămâne fidelă culorilor sale.
„Până în zilele noastre, nu s-a făcut nimic, iar asta înseamnă un eşec pentru Naţiunile Unite. Efectiv, e nedrept. Două ţări nu pot avea acelaşi steag”, a declarat Ngarlejy Yorongar, membru în Adunarea Naţională din Ciad şi preşedintele partidului Federaţia Acţiunii pentru Republică.
Un purtător de cuvânt de la biroul Secretarului General al ONU, contactat de autorul acestui articol, a răspuns într-un e-mail în felul următor: „Depinde de statele membre să îşi aleagă propriile drapeluri naţionale”.
„Atunci când îi auzi pe români vorbind despre aceste lucruri, ei spun că au arborat steaguri în culorile roşu, galben şi albastru cel puţin de pe vremea tracilor din Antichitate”, scrie jurnalistul Drew Hinshaw. Forturile romane ar fi adoptat acele culori, spune o legendă populară. Însă, potrivit istoricilor, nu există nicio dovadă în acest sens.
Există însă anumite lucruri cunoscute: disidenţii din România anilor 1800 au început să fluture steaguri tricolore în timpul protestelor. O serie de guverne monarhice au folosit versiuni ale acelor steaguri.
Apoi, comuniştii au venit la putere şi au operat câteva mici modificări ale drapelului naţional, în 1948. Au adăugat: o stea, mai multe spice de grâu, munţi, copaci, un răsărit de Soare şi o sondă de petrol. Cetăţenii români nu au fost invitaţi să se pronunţe în privinţa modificărilor.
11 ani mai târziu, o nouă naţiune africană a devenit independentă, iar tinerii lideri din Ciad s-au întâlnit în capitala plină de nisip N’Djamena pentru a alege un drapel naţional. Au ales roşu – pentru a simboliza sângele vărsat în Al Doilea Război Mondial -, galben – pentru a simboliza nisipul din Sahara – şi albastru – pentru a simboliza apele Lacului Ciad. Drapelul a fost adoptat în 1959 şi arborat oficial după câştigarea independenţei, în 1960. Totul a fost bine până în 1989.
În acel an, disidenţii din România, furioşi, au făcut găuri în steagurile naţionale, eliminând simbolurile comuniste. Timp de câteva luni după Revoluţia din 1989, drapelul naţional al României a fost, de facto, identic cu cel al Ciadului, având însă o gaură în centrul său.
După câteva luni, Petre Roman, primul premier al României post-comuniste, s-a întâlnit cu preşedintele francez François Mitterrand la Palatul Elysée din Paris. Fostul preşedinte francez, spune Petre Roman, a sugerat păstrarea găurii din steag, spunând că în acest fel drapelul român se va diferenţia de cel din Ciad.
Parlamentul din România a respins însă această idee. Un expert în vexilologie a spus că un astfel de drapel nu ar putea să fluture. Vântul l-ar rupe.
Astfel, România a rămas din 1989 cu un drapel naţional identic cu cel al Ciadului. „Nu era deloc un motiv de îngrijorare”, a spus Petre Roman.
