The Guardian: CIA a încălcat legislația privind experimentele pe ființe umane în timpul interogării suspecților de terorism

CIA a încălcat regulile privind efectuarea de cercetări medicale pe ființe umane în timpul interogării suspecților de terorism după atacurile de la 11 septembrie 2001, relevă un document intern publicat luni de ziarul britanic The Guardian, transmite Agerpres.

Conform actului ce poartă numele de ‘Ordinul 12333’, adoptat în anul 1987 pe vremea președinției lui Ronald Reagan, serviciile secrete americane nu au dreptul să realizeze experimente medicale, cu excepția celor prevăzute de către Departamentul Sănătății în ‘instrucțiunile privind practicile medicale umane și responsabile’, iar subiecții trebuie să-și dea consimțământul scris pentru a participa la respectivele cercetări.

Acel ordin a fost adoptat în urma dezvăluirii unor abuzuri, cum a fost proiectul ‘MK Ultra’, în cadrul căruia deținuților cobai li s-au administrat, printre altele, doze mari din drogul LSD, fără ca ei să știe.

Potrivit The Guardian, CIA a depășit limitele acestui ordin, directorul George Tenet autorizând practicarea unor tehnici de interogatoriu recomandate de psihologii agenției, precum ‘simularea înecului’. De asemenea, Tenet ar fi solicitat medicilor angajați ai CIA să monitorizeze interogatoriile brutale, pentru a-i consilia pe agenți în legătură cu rezistența fizică și psihică a celor interogați, dar și să reacționeze la nevoie.

Astfel s-a întâmplat în cazul lui Abu Zubaydah, primul suspect de terorism pe care a fost testată tehnica simulării înecului, el fiind resuscitat după ce și-a pierdut cunoștința.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare