Texasul se opune vaccinării obligatorii

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a reamintit marţi că legea federală „prevalează” asupra legislaţiei statelor americane, după ce Texasul a decis să se opună obligativităţii vaccinării pe care Joe Biden a decis-o pentru milioane de angajaţi, notează AFP conform Agerpres.

„Legea federală prevalează asupra legii statelor” federale, a spus Jen Psaki, întrebată despre iniţiativa guvernatorului republican al Texasului, Greg Abbott.

Preşedintele american, Joe Biden, după ce a refuzat mult timp să ia decizii obligatorii, a declarat în urmă cu o lună că vaccinarea împotriva COVID-19 va deveni obligatorie pentru aproximativ 100 de milioane de lucrători, funcţionari ai guvernului federal şi angajaţi din sectorul privat.

Administraţia Biden nu a publicat încă regulile care vor încadra aplicarea practică a acestei obligaţii în întreprinderile private în cauză, cele cu mai mult de 100 de angajaţi.

„Nu există cu adevărat un precedent istoric pentru această obligaţie de vaccinare în companii şi vrem să facem corect acest lucru”, a motivat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, întrebată amânarea punerii în aplicare.

Pe de altă parte, Jen Psaki a apreciat că decizia guvernatorului statului Texas a fost înainte de toate „politică”.

„Când faci o alegere care contravine informaţiilor şi datelor de sănătate publică existente, care nu se bazează pe interesul persoanelor al căror guvernator eşti, atunci poate că este în propriul interes politic”, a criticat ea.

Anunţul obligativităţii vaccinării a stârnit nemulţumirea republicanilor care consideră că este o încălcare a libertăţilor individuale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare