Test de anticorpi cu „precizie 100%” a fost omologat în UK

Un test pentru a afla dacă oamenii au fost infectați cu Coronavirus în trecut a fost omologat în Anglia. Public Health England a declarat că testul, dezvoltat de compania farmaceutică elvețiană Roche, reprezintă o „evoluție foarte pozitivă”, transmite RFI.

Testul de sânge caută anticorpi pentru a vedea dacă o persoană a avut deja virusul și ar putea avea acum o anumită imunitate.

Până acum, oficialitățile au afirmat că astfel de teste nu sunt suficient de fiabile. Guvernul a cheltuit anterior 16 milioane lire sterline pentru a cumpăra teste de anticorpi care ulterior s-au dovedit a fi ineficiente, potrivit relatărilor de presă.

Anticorpii sunt produși de sistemul imunitar, pe măsură de acesta învață să combată o infecție. Găsirea anticorpilor care atacă Coronavirus arată că persoana a fost infectată în trecut, dar nu garantează că va fi protejată împotriva virusului în viitor.

Experți ai centrului de cercetări al guvernului Porton Down au evaluat testul Roche săptămâna trecută, a declarat Public Health England și au descoperit că, dacă cineva a fost infectat, testul a dat rezultatul corect în 100% din cazuri.

Roche a spus că dacă cineva nu a fost infectat cu Coronavirus, atunci testul a dat rezultatul corect în mai mult de 99,8% din cazuri. Asta înseamnă că mai puțin de doi din 1000 de oameni sănătoși li s-ar spune în mod incorect că au fost infectați anterior cu Coronavirus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful „mafiei caucaziene” împușcat in Israel

    Șeful „mafiei caucaziene”, Yanis Yushvaev, a fost împușcat lângă...

    Criza, turismul și poporul

    Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă...

    „Mingea” de la „Golul Mâinii lui Dumnezeu” vândută cu 3,35 milioane dolari

    Mingea de fotbal Adidas Azteca cu care fotbalistul argentinian...

    Sărbătoarea Peșterii Topoloveni la 63 de ani

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat în...

    Articole relationate

    Categorii populare