Pe bună dreptate transportatorii protestează pentru „oprirea jafului RCA”. Vinovatul principal este guvernul, însă creșterea RCA-ului are dublă cauză: riscul mai mare de accidente în România și lipsa competiției în domeniul asigurărilor, afirmă pe Facebook europarlamentarul Cristian Terhes.
CE MAI SUSȚINE CRISTIAN TERHES:
1. În 2020 au murit în accidente de circulație în România 1644 de persoane. Asta face din România țara, dintre cele 27 de state UE, cu cel mai mare număr de morți în accidente rutiere la un milion de locuitori, conform Road-Safety. A se vedea link-ul de la final.
Același raport arată că numărul de accidente în România a scăzut, însă tot e cel mai mare, comparativ cu restul țărilor din UE.
La polul opus României, țările cu cele mai puține accidente, raportat fie la milionul de locuitori, fie la 10.000 de mașini, sunt Spania, Italia, Germania.
Aceste țări sunt caracterizate de o rețea de autostrăzi foarte bine puse la punct, care ajută fluidizarea circulației.
Soluția în România, pentru a-și reduce și mai mult numărul de accidente rutiere, este finalizarea în termen cât mai scurt a autostrăzilor. Pentru mine, ca ardelean, este de neînțeles cum în Moldova nu s-a făcut până acum autostradă, în contextul în care relieful e drept, și e mult mai ușor să faci autostrăzi acolo decât prin munții și dealurile subcarpatice din Transilvania.
Or, vina pentru faptul că de atâta timp nu s-a făcut autostradă în Moldova o poartă cei care au controlat această regiune de 30 și ceva de ani.
2. Riscurile de accidente arătate mai sus fac ca prețul la o poliță de asigurare în România să fie mai ridicat.
Pe cale de consecință, orice firmă care vinde polițe de asigurări, ar trebui să ofere polița la un preț care să acopere riscul + să facă profit.
Firmele de asigurări funcționează după principiul piramidal în baza căruia se iau bani de la toți asigurații și se plătesc apoi, de la caz la caz, după situație.
Pe piața românească de asigurări, însă, au intrat firme care au vândut polițe de asigurări SUB cota de risc, ceea ce le-a făcut mai accesibile, oamenii cumpărându-le pentru că erau mai ieftine. Rezultatul pe termen scurt a fost că firmele de asigurări care voiau să facă o afacere corectă au fost scoase de pe piață, pentru că nu aveau cum oferi o politică SUB prețul de risc și să nu scoată profit.
Acesta a fost primul motiv care a dus la reducerea competiției de pe piață.
Firmele rămase pe piață, însă, când le-a venit timpul să plătească daune, au început să rămână în incapacitate de plată pentru ca polițele, așa cum am arătat mai sus, nu acopereau costul de risc.
Abia acum a intervenit ASF și a închis o serie de astfel de companii de asigurare, pe motiv că nu mai aveau capital.
Acesta e al doilea motiv care a dus la reducerea competiției de pe piața de asigurări.
Cu alte cuvinte, astăzi transportatorii și șoferii români au mai puține opțiuni de a-și achiziționa o poliță de asigurări, lipsa de competiție reală conducând la creșterea prețului.
ASF-ul, care este condus de persoane numite politic ce câștigă zeci de mii de euro pe lună (primesc 16 salarii anual), trebuia sa fi fost proactiv și să fi oprit din fașă acest jaf.
Susținerea tacită a acestor tactici complet neloiale a condus la criza pe care o vedem acum.
Costul îl plătim cu toții azi, nu doar prin asigurări mai mari, ci și prin pierderi imense la economia României. RCA mai mare face costul de transport mai mare, ceea ce face bunurile făcute în România să fie mai scumpe.
Guvernul are un rol fundamental în „oprirea jafului RCA” prin finalizarea urgentă a autostrăzilor și asigurarea că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) își face treaba și creează un cadru de reală competiție liberă şi corectă pe piață.