Teolog după ce a văzut imaginile cu Episcopul Porno de Huși: Am vomitat

Cazul episcopului Corneliu m-a tulburat teribil. Mi-a așternut negură pe suflet. Am vomitat după ce am văzut fragmente din filmulețul celebru și n-am mai fost om câteva zile, scrie jurnalistul Florian Bichir într-un editorial în Evenimentul Zilei.

Bichir este și teolog.

EDITORIALUL LUI FLORIAN BICHIR:

Și acum simt o greață profundă. Este cel mai nefericit moment cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română. Și Doamne, în ce moment! Tocmai când se dă o luptă teribilă a Coaliției pentru Familie pentru protejarea familiei tradiționale. Iar împricinatul nu este vreun ilustru preot anonim, devenit celebru peste noapte. Nu! Este conform Predaniei un urmaș al Apostolilor, un episcop titular, așezat bine mersi în scaunul istoric de la Huși. Repet titular, nu Bârlădeanu cum îl descriu toți afonii, un titlu pe care l-a avut ca vicar și care vine evident de la orașul Bârlad aflat în aceiași eparhie. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre acest subiect. De ani de zile, subiectul despre homosexualitatea unor ierarhi este pus în discuție periodic. Dar niciodată – repet niciodată – nu au existat probe în acest sens. Nici acum nu s-a făcut o expertiză tehnică, dar am multă încredere în teologul Vasilă Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a confirmat că în imagini este PS Corneliu.

În mod evident, îl cunosc pe Prea Sfințitul Corneliu. L-am întâlnit la București, la Sinod, l-am întâlnit la multe hramuri din țară. Este un om cultivat, sensibil la operă și muzică clasică. Autodidact în medicină, dar mai bun ca alți medici practicieni. Dar și zbir, „nemțește”, cu preoții din eparhie. Nu am știut că are astfel de apucături nefirești și pustiitoare! Ba chiar l-am sunat când a început scandalul cu șantajul să-l întreb care-i adevărul în poveste. Nu mi-a răspuns, iar acum sunt fericit că Dumnezeu a rânduit așa.

Dumnezeu să-i ierte păcatele! De ce m-am gândit mult dacă să scriu sau nu? Pentru că mulți vor comenta că dau într-un om căzut!Aici nu-i vorba de un om căzut, ci de imaginea Bisericii Ortodoxe în sine! De învățătura creștină. Cum să propovăduiești adevărul și valorile creștine când unul din episcopii tăi se comportă ca un dezechilibrat de la Gayfest?

Nu înțeleg încăpățânarea Prea Sfințitului Corneliu. De ce nu renunță, fiindcă are slavă Domnului cu ce trăi din cât a agonisit? Și nu-i traiul rău în Elveția. Aud că mai există 8 înregistrări cu Prea Sfințitul.

Nici nu vreau să le văd!

Mi-e deajuns de scârbă!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Articole relationate

    Categorii populare