Teodorovici vrea să fie ”coordonat politic” de Grindeanu

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte foarte mult ca Sorin Grindeanu să-i fie coordonator politic, precizând, însă, că „asta poate să însemne multe”

„M-aş bucura foarte mult ca Sorin (Grindeanu – n.r.) să-mi fie coordonator politic. Asta poate să însemne multe. Sau, hai să spunem altceva şi mai frumos care poate să dea o ştire şi mai şi, să ne fim amândoi, când unul când celălalt, coordonatori pe parte politică în perioade diferite, într-o ordine oarecare. Şi asta poate să însemne (…) foarte mult”, a afirmat Teodorovici, la Conferinţa de alegeri a PSD Tulcea

În cadrul conferinţei de presă care a urmat, el şi-a explicat afirmaţia prin necesitatea asumării unor obiective de către liderii politici, dar şi prin nevoia de a aduce în prim-plan un candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale.

„Este normal ca PSD, aflat într-un moment puţin mai altfel, să se gândească şi la viitor. Un partid politic de mărimea, de puterea şi de credibilitatea pe care o are PSD trebuie să se gândească la viitor, la 2024. Noi, ca partid, ar trebui să avem un obiectiv esenţial, câştigarea tuturor alegerilor din 2024, europarlamentare, locale, generale şi mai ales prezidenţiale. Presupun că după 20 de ani de preşedinţie de dreapta în care lucrurile nu pot fi punctate pozitiv prea mult, plecăm cu prima şansă, dacă şi înţelegem că trebuie pregătit din timp un lider care să răspundă nevoilor sau dorinţelor românilor”, a mai spus senatorul PSD.

În opinia sa, Comitetul Executiv Naţional nu trebuie să fie o structură a partidului după care liderul să se ascundă sau una „fantomă”.

„Când CEx va fi acea echipă pentru România şi cei de acolo vor înţelege că trebuie să decidă pentru ţară, nu pentru ei, atunci lucrurile se vor schimba. Îmi doresc foarte mult şi voi face orice este posibil pentru acea echipă, acea persoană care va permite o asemenea colaborare. Orice!”, a subliniat social-democratul.

Eugen Teodorovici a arătat că programele pentru România trebuie să înlocuiască programele de guvernare PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare