Tensiunile din interiorul USR privind locurile alocate PMP și FD au determinat conducerea partidului să bată în cuie lista pentru europarlamentare

Lansarea listei comune a candidaților pentru alegerile europarlamentare din partea USR, PMP și Forța Dreptei are loc pe fondul unor profunde nemulțumiri interne în USR. Motivul îl constituie chiar lista candidaților care se lansează astăzi în cursa pentru Parlamentul European.

Principala critică pe care mai mulți membri o aduc lui Drulă și conducerii partidului este aceea că lista a fost făcută din pix, de la București, fără a da posibilitatea activului de partid să-și spună părerea prin vot intern.

Mai mult, lista este deschisă de Dan Barna și Vlad Voiculescu, cel din urmă lider USR cu probleme penale, contestat intern dar apărat public de Drulă.
Voiculescu este în prezent urmărit penal de procurorii DNA în dosarul vaccinurilor din pandemie.

Un al treilea motiv al scandalului intern în USR îl constituie faptul că printre candidații pe locuri eligibile, în urma constituirii alianței celor trei partide, apar liderul PMP, Eugen Tomac, și un membru al Forței Dreptei, Violeta Alexandru. Iar acest lucru face ca USR să piardă doi europarlamentari, prin cedarea celor două locuri.

Rămâne de văzut care va fi evoluția frământărilor interne și care va fi răspunsul în fața acestora al lui Cătălin Drulă, altul decât ignorarea lor, ca și până acum. Amintim că încă nu a dat niciun răspuns petiției interne lansată la finalul lui 2023 prin care este contestată lista la europarlamentare.

Putem doar bănui că tensiunile interne l-au determinat să bată în cuie lista comună de candidați la alegerile din iunie, deschisă de Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoș, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail și Corina Atanasiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare