Telenovela Rolex-ului lui Iliescu care urmează să fie scos la licitație

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Pe 26 mai, casa de licitații Art Mark va scoate la mezat o colecție de ceasuri de lux, între care și ceasul cel mai celebru din România, în spatele căruia se ascund povești nemaipomenite. Este vorba de Rolexul de legendă al președintelui sărac și cinstit, Ion Iliescu, și despre care unii afirmă că l-a dărîmat în 1996 de pe tronul de la Cotroceni.

Foarte probabil, o exagerare. Dar e aproape sigur, pe de altă parte, că Rolexul de aur l-a costat destul de mult electoral. Să reamintim pe scurt: în campania din 1996, Ion Iliescu și-a lansat afișe electorale de om sărac și cinstit, aproape de românii de rînd, cu un element care scăpase responsabililor săi de imagine: purta la mînă un Rolex de aur ultrascump, de cca.35.000 de dolari, o avere pe vremea aceea.
Cînd Evenimentul zilei a scris pe subiect, a izbuncit un scandal monstru, iar afișele au fost retrase peste noapte și înlocuite cu altele, fără Rolex, dar dauna se produsese deja, și multă timp în campanie s-a vorbit doar despre asta.

În 2001, pictorul Ștefan Dobre a transformat celebrul afiș electoral în tablou în ulei, sporind notorietatea Rolexului

În noiembrie 1997, presa de la noi, ba chiar și cea internațională, relatau că Ion Iliescu și-a vîndut celebrul ceas, ca să își poată achita casa în care locuiește și în prezent, în Primăverii.
Cîțiva ani mai tîrziu apar informații că, de fapt, ceasul îl avea de la Adrian Costea, afaceristul implicat în scandalul ”Eterna și fascinanta Românie”. În mai 2000, Iliescu dezmințea informația, reluînd ideea că ceasul Rolex l-a primit cadou de la un emir din Emiratele Arabe, fără a-i da numele, şi nu de la Adrian Costea.

Numai că zvonurile s-au amplificat după ce, în septembrie al aceluiași an, în cadrul unei anchete privind importuri de motorină, poliţiştii români au efectuat percheziţii la firmele şi la domiciliul lui Adrian Costea şi au fost acolo afişe electorale, fotografii şi negative cu Ion Iliescu şi Teodor Meleşcanu, dar și chitanţe pentru ceasuri Rolex.

În octombrie, Iliescu își lansa din nou candidatura pe scena Palatului, sub deviza „Aproape de oameni, împreună cu ei”, iar în sală se putea vedea din nou, ici-colo, ”reciclat”, celebrul afiș cu Rolex din 1996.
Ulterior, s-a zvonit din nou că Ion Iliescu a vîndut ceasul, la o licitație, iar banii i-a donat în scopuri caritabile.

Doar că povestea ceasului buclucaș nu se oprește aici. Într-un interviu din 2010 acordat ziarului Adevărul, amiralul Cico Dumitrescu, un mare apropiat al lui Iliescu, afirma că ”Procurorul Doană (Vasile, procuror la DNA n.n.) m-a întrebat pe mine odată cine s-a opus de la Cotroceni să fie el procuror general. I-am zis că nimeni. Şi atunci m-a avertizat că are o declaraţie de la unu’ care susţine că mi-a dat două Rolexuri de aur, unul pentru mine şi unul pentru Iliescu. Eu nici nu port Rolex. Ăsta e ceas de geambaşi”.

În fine, lucrurile devin și mai interesante după ce, în august 2018, fostul fotbalist Cornel Dinu relatează, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, că deține un Rolex primit de la Ion Iliescu:

”E un cadou de la Ion Iliescu. Mie și nevestei ne-a făcut cadouri câte un ceas. Are o valoare sentimentală, da, pentru că eu îl consider un om încercat, care a trecut printr-un moment foarte greu și am fost alături de el în clipe care au însemnat o cotitură fantastică pentru societatea românească. După părerea mea, a fost singurul președinte care a avut o ținută pentru așa ceva, față de ce vedem azi… Ca de obicei, la noi îl înjură toată lumea”.

Lucru destul de ciudat, în ianuarie 2019, ziarul Libertatea publică un material cu același Dinu, în care acesta spune exact aceleași fraze, cuvînt per cuvînt. Posibil preluare fără citare.
Modelul de Rolex și fotografia prezentate în acel moment în materialul cu Dinu corespund exact imaginii de acum de pe siteul casei Art Mark, de unde aflăm despre vînzarea unui ”Ceas Rolex Day-Date President din aur, de mână, bărbătesc, decorat cu diamante, însoțit de cutia originală, provine din colecția unui fost șef de stat al României (1993-1995)”.
Interesant e, însă, că Dinu vorbește de două ceasuri primite de la Iliescu, unul fiind pentru soția sa.
Ori, soția reputatului fotbalist a decedat în 2011, ceea ce înseamnă că darul îi fusese făcut înainte de această dată.
Greu de crezut că ceasul pentru Silvia Dinu să fi fost din tablă ieftină, iar al soțului, Rolex de miliardar.
Era ori tot marca Rolex, ori ceva apropiat, e o deducție de bun simț.
De aici marea întrebare: cum și pentru care motiv un om care a fost mereu un etalon al modestiei, al neîmbogățirii, ”sărac și cinstit” cum se autodefinea, face cadouri valorînd zeci de mii de dolari, de care nu s-ar rușina nici Bill Gates? Cu atît mai stranie devine povestea dacă nu e vorba de celebrul ceas din anii 90, admițînd că informația vînzării sale în 1997 de către Iliescu e reală. Ceea ce înseamnă că fostul lider pesedist chiar e un soi de nabab, odată ce își permite să cumpere asemenea ceasuri drept cadouri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare