spot_img
duminică, 8 februarie, 2026
6.3 C
București

Telefonul şefului Comisiei parlamentare germane de anchetă privind spionajul NSA ar fi fost „spart”

Preşedintele Comisiei Bundestagului (Parlamentul german) care anchetează presupuse acţiuni de spionaj din partea NSA, Patrick Sensburg, a cerut unor experţi în securitate să-i examineze telefonul, suspectând că ar fi fost „spart”, relatează site-ul TheLocal.de, transmite Mediafax.

Cotidianul Die Welt a dezvăluit în ediţia de miercuri că telefonul Blackberry Z30, încriptat, al parlamentarului creştin-democrat (CDU, conservator, la putere) nu mai funcţiona normal din februarie.

Funcţionari parlamentari l-au sigilit imediat într-un container de plumb, pentru a bloca semnalele wireless, şi l-au trimis la Biroul Federal pentru Securitate IT (BSI) de la Bonn, cu un colet obişniut, prin DHL. Era prima dată când telefonul unui parlamentar german era transportat în acest fel, precizează site-ul.

Însă Bundestagul a confirmat pentru Die Welt că BIS a constatat că recipientul a fost deschis înainte ca telefonul să ajungă la sediul instituţiei.Autorităţile au lansat o anchetă cu privire la persoane necunoscute suspectate de deschiderea containerului, iar BIS încearcă să descopere ce s-ar fi putut scoate din aparat, un proces care necesită câteva săptămâni.

În calitate de preşedinte al Comisiei de anchetă cu privire la spionajul practicat de către Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA), Sensburg lucrează frecvent cu dosare clasificate, în contextul în care Bundestagul încearcă să identifice infracţiuni comise de către agenţii de informaţii străine, în urma dezvăluirilor avertizorului de integritate Edward Snowden, un fost contractor NSA, inclusiv interceptarea telefonului mobil al cancelarului german Angela Merkel.

Cartierul General pentru Comunicaţii al Guvernului britanic (GCHQ) a exercitat recent presiuni asupra acestei anchete, ameninţând cu retragerea din cooperarea cu germanii în domeniul informaţiilor în cazul în care parlamentarii merg cu investigarea acestei relaţii prea departe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China, principalul partener economic al Germaniei

    Potrivit declarațiilor făcute vineri de Biroul Federal de Statistică...

    Alegerile din țara aflată la 13.000 km vor afecta România

    Azi pe planeta Pamant se intampla un eveniment foarte...

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Articole relationate

    Categorii populare