COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):
Ideea acestei asemanari la care mă voi referi în continuare mi-a venit privind la incidentul de ieri de la Ambasada României din Ungaria. Niște băieți dezinhibați, foarte asemănători cu haștagienii noștri care demolau schelele primăriei din Piața Victoriei cam cu vreo lună în urmă, s-au avântat curajoși nevoie mare pe o stradă liniștită a Budapestei să-și exhibe patriotismul printr-o încălcare de lege pentru care știau că nu-i va pedepsi nimeni.
Să acoperi stema unei țări cu un drapel de pirați este oriunde în lume, chiar și pe teritoriul piraților, mai mult un act de provocare decât unul de agresiune. Mai ales atunci când raportul de forțe dintre părți este unul net favorabil legaliștilor și nu celor ce se închină capului de mort.
Elementul comun care sare în ochi aici este PROVOCAREA. Comun pentru cine? Imediat!
Ungurii ce fac de ani de zile în legătură cu Transilvania? Provoacă!
Tefeliștii noștri, tot mai asimilabili USR-ului, ce fac de când au pierdut conducerea țării (ilegitim dobândită după Colectiv) exercitată un an de zile prin intermediul guvernului Cioloș? Provoacă!
Nu vi se pare că seamănă strident tactica de luptă a ungurilor pentru Transilvania cu tactica de luptă a tefeliștilor pentru puterea politică din România?
Și unii și alții sunt sever minoritari în raport cu cei pe care îi desemnează drept inamici: tefeliștii față de alianța PSD – ALDE, ungurii față de români.
Și unii și alții neagă ordinea legală / constituțională / democratică, încercând să o înlocuiască prin arbitrariu și dictat.
Și unii și alții și-au construit o armă care îi face redutabili, prin care produc mari probleme de imagine și percepție exterioară adversarilor: propaganda mincinoasă și extrem de agresivă.
Și unii și alții încearcă să-și destabilizeze inamicii prin provocări. Prin provocări grosolane și inepte.
Oare există vreo diferență de bestialitate între modul în care a fost călcat în picioare, la Târgu Mureș, Mihai Cofariu și felul în care tefelistul reprezentativ Sandi Matei i-a spart fața cu boxul unui bătrân de 71 de ani în Piața Victoriei?
Sau între funcționarul din Harghita, Csibi Barna, care „l-a spânzurat” pe Avram Iancu, la Miercurea Ciuc, și sorosiștii din fața guvernului României care defilau cu păpuși reprezentându-i pe liderii PSD în zeghe?
Și exemplele ar putea continua, vai, pe pagini întregi: ungurii cu tokesistii lor anti-români, precum și noi cu useriștii noștri anti-putere legitimă; ei cu Beke Attila Istvan care avea de gând să detoneze o bombă în Târgu Secuiesc, de Ziua Națională a României, noi cu Cossette Chichirău care-și folosea telefonul mobil pe post de armă cu lunetă și discursul de felinaristă pe post de trăgaci.
Apoi la vârful luptei: ungurii (pentru recuperarea Transilvaniei) cu Victor Orban, tefeliștii (pentru recuperarea puterii ilegitime) cu Klaus Iohannis. Ambii demnitari lideri de baricadă, ce mai! Primul în cămașa verde, cel de-al doilea în jacheta roșie. Vrednici ustași prin semnificația angajării lor. Mai rămâne să răcnească, adaptat limbii fiecăruia, celebrul salut croat „”Za dom! Spremni” (“Pentru patrie! Pregătiți(de luptă)” și similitudinea poate declanșa rivalități crâncene pentru drepturile de autor.
Tactica celor puternici și legitimi față de cei inferiori, care uzează de provocări, ar trebui să fie o vigilență calmă. O ignorare atentă. O permanentă grijă de a nu intra în jocul propus de ei. De a nu favoriza dezordinea și imprevizibilul căci acestea, într-adevăr, pot răsturna balanța.
O declarație țâfnoasă și de o miștocăreală îndoielnică, făcută cu două zile în urmă de premierul Tudose, le-a ridicat ungurilor o nesperată minge la fileu. E clar că incidentul de la Ambasada României de la Budapesta s-a dorit o replică la necugetata exprimare a lui Tudose.
Și aici teoria similitudinii pe care am susținut-o mai sus este aplicabilă. Situația seamănă cu provocarea deputatei Chichirău față de senatorul Șerban Nicolae. Deși rudimentară și prost primită de public, provocarea a reușit. Șerban Nicolae și-a pierdut cumpătul și a dat o replică birjărească doamnei Chichirău (cam ca replica lui Tudose dată ungurilor) ceea ce, pe termen scurt, a reprezentat o victorie a provocatorului asupra celui provocat.
Ungurii, ca si useriștii, trebuie lăsați să piardă pe propria mână. Neavând nici majoritatea nici legitimitatea de partea lor vor fi nevoiți, la un anumit moment, cum au mai și făcut-o de multe ori, să sară calul legalității. Atunci vor trebui taxați. Calm, argumentat și ferm.
