#TaxiCatedrală/ Irina Margareta Nistor: Să oprim şi filmele cu Morgan Freeman pentru că a îndrăznit să-l interpreteze pe Dumnezeu!

Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat la RFI că a primit un coşciug virtual, după ce a apărut în videoclipul trupei Taxi, „Despre smerenie”. Ea le recomandă celor care au criticat vehement melodia şi au cerut interzicerea ei să o asculte din nou „cu răbdare şi fără înverşunare”.

Irina Margareta Nistor afirmă că e bine că există reacţii, dar crede că unele dintre ele sunt excesive: „În mod normal, ştim foarte bine că religia ortodoxă presupune nişte spaţii mici, nişte biserici de lemn şi nicidecum o catedrală, cum este la catolici şi că în general, cred că asta este ideea, trebuie să fim creştini, trebuie să fim împăciuitori şi trebuie să nu extrapolezi ceea ce se întâmplă într-o melodie de genul ăsta. Pe de altă parte, faptul că lumea nu a trecut nepăsătoare pe lângă melodia asta arată că totuşi avem o reacţie, ceea ce este un progres faţă de ’89, unde ne-au trebuit vreo 24 de ani ca să avem o reacţie. Deci asta nu e foarte rău, doar că reacţiile, cum suntem noi uşor excesivi, au mers până în partea cealaltă. Dar eu cred că dacă ar mai asculta o dată cu răbdare şi fără înverşunare, că tot suntem în post, atunci lucrurile ar putea să reintre pe un făgaş normal, pentru că fiecare dintre noi se poate simţi mai bine într-un spaţiu sau în celălalt. Atunci ce facem, mă gândesc de exemplu să oprim şi filmele cu Morgan Freeman, pentru că a îndrăznit să-l interpreteze pe Dumnezeu! Lucrurile nu trebuie să meargă pe un făgaş de genul ăsta”.

Criticul de film spune că a primit un „coşciug virtual”, după ce a apărut în videoclipul trupei Taxi: „Am primit un coşciug virtual, dar cred că l-au primit mai mulţi, în ideea că iată un spaţiu mic, ceea ce într-un fel e bine, măcar era un coşciug, nu era o ardere, deci cred că am făcut un pas înainte”.

În melodia „Despre smerenie” a trupei Taxi, mai multe persoane publice repetă alături de solistul Dan Teodorescu versul „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”.

Piesa a fost interpretată de publicul larg drept un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Trupa Taxi declară că a compus un cântecel menit să militeze cu umor şi candoare împotriva trufiei, ostentaţiei şi vanităţii detectabile în lumea pestriţă de azi.

În videoclip apar Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.

De partea sa, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, declară pentru Adevărul, în nume personal, nu ca părere oficială a Patriarhiei, că mesajul videoclipului nu ar trebui perceput drept unul „orientat împotriva bisericii sau a credinţei”, dar şi că „nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Netanyahu se ceartă cu Trump pe Gaza

     Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că țara sa...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: Nu vom intra niciodată in NATO

    Ucraina nu va intra niciodată în NATO, spune fostul...

    Tâmpenia românească a fructelor de pădure

    „Aproape 700 de kilograme de afine şi hribi confiscate...

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Articole relationate

    Categorii populare