Tava și ceainicul au învins DNA

Lovitură dură pentru procurorii anticorupţie. Unul dintre puţinele dosare de luare de mită instrumentate în ultimii ani de DNA Iaşi a fost pulverizat ieri de Curtea de Apel, care a pronunţat achitări pe linie, deşi prima instanţă găsea toţi inculpaţii vinovaţi. Cap de afiş al acestui dosar a fost Doina Azoicăi, cea care era pusă sub acuzare înainte de a-şi depune candidatura pentru funcţia de rector şi care şi-a dat demisia din funcţia de prorector după ce a fost condamnată în primă instanţă. O ultimă ironie a justiţiei: Azoicăi va primi înapoi tava şi ceainicul despre care şeful DNA Iaşi, Bogdan Munteanu, procuror de caz, şi Sonica Conachi, judecător la Tribunal, au spus că le-ar fi primit mită, scrie Ziarul de Iași.

„Fiind o soluţie de achitare pentru o infracţiune de corupţie, îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi scoate în faţă magistraţi cu ştiinţă de carte, foarte bine pregătiţi. Magistraţi care pot să deceleze între o situaţie de fapt prezentată de procurori pe baza unor probe strânse potrivit procedurilor actuale, magistraţi care îşi respectă statutul deontologic şi care în urma readministrării tuturor probelor pronunţă soluţia legală, corectă, dreaptă, chiar dacă e vorba de astfel de infracţiune şi chiar dacă există presiuni pe astfel de dosare. Pe mine, ca şi apărător, nu mă face decât să mă cred în continuare într-o înfăptuire sănătoasă a actului de justiţie”, a precizat avocatul Ionel Nechita, apărătorul Doinei Azoicăi.

Reamintim că, în primă instanţă, aceasta a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. O achitare şi mai spectaculoasă este cea a medicului Agha Romeen, care, în primă instanţă, fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei.

„Curtea de Apel Iaşi are printre cei mai profesionişti judecători din toată ţara şi ne bucură soluţia instanţei”, a precizat avocatul Robert Amuntencei, apărătorul lui Agha Romeen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare