spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăSpecialTatăl tânărului condamnat la moarte în Malaysia acuză autoritățile române

Tatăl tânărului condamnat la moarte în Malaysia acuză autoritățile române

-

Tatăl românului condamnat la moarte în Malaysia acuză atât Ministerul Afacerilor Interne cât şi consulul României în Malaysia, care, din motive neînţelese, nu i-ar mai duce corespondenţa tânărului.

- Reclama -

Dumitru Gologan, tatăl românului condamnat la moarte în Malaysia, dezvăluie modul în care se desfăşoară, de obicei, discuţiile dintre el şi cei de la MAE. Potrivit acestuia, el fie nu apucă niciodată să pună vreo întrebare, fie este pus în faţa faptului împlinit, lucru care îi stârneşte revolta:

- Advertisement -

”O să merg marţi să mă întâlnesc cu ei dar nu ştiu dacă voi afla ce s-a întâmplat la proces şi de ce nu a putut fi admis recursul băiatului. Ca de obicei, ei o să fie patru-cinci la masă, o să mă întrebe dacă vreau o apă, o ţigară, o cafea. Şi o să-mi pună toţi întrebări. Mă lasă unul, mă ia altul. Eu nici nu apuc să răspund, nici nu apuc să pun şi eu întrebări. Aşa s-a întâmplat de câte ori am fost. Că le-am zis: «Domnilor, arătaţi-mi şi mie o foaie măcar din dosar!». Şi mi-au spus: «Nu, că e secret de stat!». «Păi, ce secret de stat e, domne?!… Am pus bombe, e unitate militară?!… E timp de război ca să ştiu că e secret de stat unde ai pus armamentul şi toate astea?!…». Ce secret de stat e, domnule ziarist? Că eu le-am cerut măcar două rânduri să-mi arate, să văd şi eu ce au făcut pentru copilul meu. Şi mi-au spus că dosarul lui Ionuţ e secret de stat”, a declarat Dumitru Gologan, potrivit ziarului ring.

Cât în ceea ce priveşte acuzele bărbatului la adresa consulului României în Malaysia, acesta crede că doamna consul îl minte pe fiul lui, Ionuţ, caruia nu i-a mai dat nicio scrisoare de acasă de câteva luni.

- Advertisement -

”Doamna consul de acolo, pe care o credeam o femeie foarte bună, nu ştiu ce s-a întâmplat cu dânsa că mă minte în continuare. Îl minte pe Ionuţ mereu, din noiembrie, de când nu i-a mai dus scrisorile. Şi el l-am întrebat: «Tată, ai primit scrisorile de la noi?». «Nu, tată, nu le-am primit, le citesc pe alea vechi. Tot mă minte doamna consul şi îmi spune ba că le are pe birou, ba că le-a uitat în maşină»”, spune tatăl lui Ionuţ.

MAE nu a vrut să îşi asume o reacţie oficială la aceste acuze, dar au declarat totuşi că că nu este vorba de secret de stat, ci de ”secret de anchetă” şi că nu avea cum să i se arate dosarul fiind vorba de o anchetă în derulare. De asemenea, cei de la MAE mai spun că doamna consul, care se ocupă de caz, ”cu siguranţă face toate demersurile” pe care le poate face şi că este greu de crezut că nu i-ar fi dus scrisorile lui Ionuţ, potrivit rtv.net.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img