TAROM în picaj, PNL angajează ”fetițe”

Compania TAROM se scufundă în datorii, iar din această cauză s-au anunțat disponibilizări de 400 – 500 de angajați, în principal piloți și stewardese angajați în compania cu capital majoritar de stat.Pentru anul curent, se estimează pierderi de 300 milioane de lei pentru transportatorul aerian de stat.Ce măsuri ia conducerea companiei?Cu toate că au fost anunțate disponibilizări masive, conducerea TAROM a considerat că este oportună angajarea unui al doilea consilier pe comunicare, cu un salariu lunar de aproximativ 13.000 de lei.În plus, au fost reangajate în companie două foste stewardese, în funcția de ajutor al consilierului de comunicare al CEO-ului TAROM, scrie România Liberă.

CE SUSȚINE ROMÂNIA LIBERĂ:

O-ul, directorul general, al companiei aeriene de stat, instalat în funcție la jumătatea lunii iunie, Mihăiță Ursu, a găsit necesară angajarea unui consilier de comunicare, în condițiile în care, în cadrul companiei, mai exista o persoană angajată pe aceeași funcție.

Marius Popescu a fost angajat pe postul de consilier pe probleme de comunicare al CEO TAROM, cu un salariu de aproximativ 13.000 de lei pe lună, în condițiile în care în companie mai exista o persoană angajată pe aceeași funcție, Mihaela Bivol.

Mai mult, conducerea TAROM a considerat că e nevoie și de ajutoare pentru cei doi consilieri pe comunicare.

Comandă de sus

Astfel, au fost angajate două foste stewardese ce au lucrat în compania aeriană de stat, pe perioadă determinată, Alina Răducanu și Ana Maria Grigoriu, pe posturi de ajutor al consilierului pe comunicare al CEO-ului TAROM.

Cele două au lucrat ca stewardese în cadrul companiei aeriene, pe o perioadă determinată de șase luni, contractele expirând la data de 1 august anul curent.

Au fost 15 persoane angajate pe perioadă determinată, dintre aceastea, doar cele două ajutoare ale consilierului pe comunicare al CEO-ului TAROM rămânând în companie.

Surse din cadrul TAROM au declarat, pentru “România liberă”, că s-a insistat de la nivelul partidului aflat la guvernare pentru găsirea unor posturi în companie pentru cele două domnișoare.

Coincidență sau nu, dintre cele 15 persoane angajate pe perioadă determinată, ale căror contracte au expirat, doar cele două foste stewardese au fost din nou angajate în companie și pe posturi nou înființate.

Contactat telefonic de reporterii “România liberă” directorul general al Companiei Naționale de Transport Aerian TAROM S.A., Mihăiță Ursu, a evitat să comenteze subiectul angajării unui nou consilier pe comunicare și a două ajutoare pentru acesta, în contextul disponibilizărilor masive anunțate în societatea pe care o manageriază.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Articole relationate

    Categorii populare

    Articolul precedent
    Articolul următor