TAROM caută să găsească parteneri pentru a ieși din criză

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că au fost căutați în ultima perioadă parteneri pentru compania aeriană de stat TAROM, planul fiind vânzarea să de acțiuni.

„S-a căutat în toată această perioadă și sper să să se găsească soluții prin a găsi parteneri la Tarom. Nu mă ascund să spun acest lucru…..să vindem acțiuni, să vindem parte din companie. Îmi doresc acest lucru”, a spus Sorin Grindeanu la Digi24.

”Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârșitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat și, și dacă nu vi-o spun eu, o știți foarte bine. Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom”, a afirmat ministrul.

El  precizat că, la vreo lună și ceva după ce a preluat funcția, a avut o întâlnire cu omologul bulgar, care i-a spus că compania lor aeriană națională a fost închisă undeva la sfârșitul anilor 90, acum 25 de ani. ”Și acum reproșează bulgarii autorităților, indiferent de guvern, președinte, că nu au o companie națională. Eu spun că, odată cu primirea acestui ajutor de la Comisie, noi trebuie să intrăm la Tarom într-o perioadă de reorganizare și să suntem deschiși la orice fel de propuneri care să ducă la așezarea Tarom pe niște principii economice solide”, a subliniat ministrul. Grindeanu a mai arătat că în primul rând nu există în discuție dorința de a salva această companie. ”Nu intră în discuție dorința noastră de a găsi orice fel de soluții, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului, în zona Qatar și Emirate. Mâine avem o comisie mixtă oamenii de afaceri din Emirate, după vizita noastră, care va avea loc la București. Încercăm să găsim soluții pentru Tarom”, a subliniat Grindeanu. Ministrul a menționat că o companie de mărimea Tarom are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajați, 90% dintre ei fiind personal navigant. ”Noi avem dublu”, a adăugat ministrul.  TAROM, compania română de transporturi aeriene deținută de stat, se confruntă de ani de zile cu dificultăți financiare, precizează profit.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiecare familie de români a mai acumulat o datorie de 1600 euro din cauza SAFE

    Saptamana aceasta, Parlamentul Romaniei a bifat o realizare remarcabila:...

    Americanii au spart 50 miliarde dolari în Iran

    Costul real al operațiunii americane împotriva Iranului este de...

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Articole relationate

    Categorii populare