Tăriceanu sceptic despre măririle de salarii anunțate de Lia Olguța Vasilescu

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, cu privire la anunţul ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe tema creşterilor salariale pentru bugetari, că „bănuieşte” că acestea nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că bugetul nu le-ar putea susţine, însă nu a discutat cu ministrul acest lucru.

„Cred că în discuţia pe care şi eu am văzut-o, am citit câteva din declaraţiile doamnei ministru, ar fi trebuit o precizare pentru opinia publică – aceste majorări de salarii bănuiesc că nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că, evident, bugetul cred că nu poate să susţină”, a afirmat el.

Copreşedintele ALDE spune însă că are „o anumită rezervă” cu privire la această situaţie, pentru că nu s-a consultat cu ministrul Muncii.

„Bănuiesc că dânsa a discutat cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea posibilităţile. Ştiu că, iniţial, când noi am discutat încă din legislatura trecută despre un proiect de lege de salarizare unică, am convenit că acest lucru se va face etapizat, în aşa fel încât evident efortul să poată să fie susţinut de buget”, a adăugat Tăriceanu.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare