Home Analize Tăriceanu pune bomba în coaliție: Opoziția are arme letale. Eu vorbesc mult...

Tăriceanu pune bomba în coaliție: Opoziția are arme letale. Eu vorbesc mult cu oamenii, merg prin ţară. Există o anumită percepţie negativă legată de unde se îndreaptă România. Majoritatea sondajelor spun că România se îndreaptă într-o direcţie greşită

0

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni la un post TV, referitor la excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi a lui Marian Neacşu din PSD, că mai mulţi colegi sunt îngrijoraţi de faptul ca nu cumva majoritatea parlamentară să fie afectată, lucru care îl preocupă şi pe el.

„Suntem în coaliţie şi nu ar fi normal să mă amestec în treburile celor de la PSD. Am avut azi discuţii cu câţiva colegi de ai mei care au venit preocupaţi, îngrijoraţi, şi stau şi îşi pun problema dacă nu cumva va fi afectată majoritatea parlamentară. Nu vă ascund că este şi preocuparea mea. Evident că la voturi, pentru că orice proiect guvernamental ajunge tot la vot. Din această perspectivă e o preocupare”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni seară la TVR 1.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni la un post TV, că evenimentele din România care par să nu se mai sfârşească sunt „componentele unei lupte pe viaţă şi pe moarte”, precizând că Opoziţia are câteva arme care pot deveni letale, iar lucrurile acestea sunt după modelul lui Traian Băsescu.

„Mie mi se pare că, în primul rând, toate aceste evenimente care nu se mai sfârşesc sunt de fapt componentele unei lupte pe viaţă şi pe moarte, la distrugere. Avem şi aria politică, prin care Opoziţia are câteva arme care pot deveni letale, moţiunile simple, care sunt mai puţin periculoase, moţiunea de cenzură, mai periculoasă, prin care se încearcă distrugerea adversarului. Aceste lucruri sunt după modelul lui Traian Băsescu. A încercat să distrugă liderii din PSD, începând cu Adrian Năstase, a încercat să preia PNL în mod ostil. Nu a reuşit. Demersul următor a fost trimiterea la închisoare a unor persoane. Vedem acum că unii dintre ei sunt achitaţi. Cred că aceste lucruri generează dorinţa de revanşă”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni seară la TVR 1.

„E adevărat că majoritatea pe care o avem e confortabilă. Dincontră de la PNL au venit la ALDE, dar sper ca aceste mişcări să nu afecteze mai mult PSD, în aşa fel să ne putem duce la îndeplinire angajamentele asumate pentru guvernare. Eu vorbesc mult cu oamenii, merg prin ţară. Există o anumită percepţie negativă legată de unde se îndreaptă România. Majoritatea sondajelor spun că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în condiţiile în care au crescut salariile. Inflaţia, după un puseu la începutul anului, s-a domolit şi creşterea veniturile a fost mai mare”, a completat Tăriceanu.

Ad

Exit mobile version