Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a dat, marţi seară, pentru prima dată explicaţii, la cinci zile după ce a fost filmat de News.ro când intra prin spatele clădirii DRPCIV ocolind coada de aproximativ 1.000 de persoane. El a spus că a vorbit să intre la începutul programului astfel încât să nu facă un gest ostentativ trecând prin faţă şi că astfel de lucruri încearcă să le gestioneze cât mai discret posibil, transmite News.ro.

„Există, în orice stat, câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte, într-un fel statul şi să se dedice, în principal problemelor societăţii comunităţii. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitate să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv, în toate ţările, cei care ocupă anumite poziţii înalte se găsesc, din punct de vedere legal anumite modalităţi, anumite pârghii prin care li se permite să-şi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii şi nu să stai. Sigur, până la urmă nu e nimic înjositor. Dar e o problemă de gestiune a timpului”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu la emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

Explicaţiile pe care le-a dat Călin Popescu Tăriceanu vin pentru prima dată la cinci zile după ce News.ro l-a filmat când a fost să-şi reînnoiască permisul de conducere ocolind o coadă de aproximativ 1.000 de persoane prin spatele clădirii DRPCIV.  La sediul serviciului de permise a fost aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei care l-au condus în clădire şi i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului. În tot acest timp, în care Tăriceanu a completat documentele şi a făcut fotografia pentru noul permis, publicul nu a avut permisiunea să intre în clădire chiar dacă, oficial, era ora deschiderii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?