Tăriceanu îi acuză pe protestatarii #rezist: VOR REGRETA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat duminică seară un atac la adresa protestarilor #rezist, spunând că nu înţelege cum oameni care „au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul de necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, ignoră fără niciun fel de explicaţie faptul că în această perioadă instituţiile legitime ale statului, alese de cetăţeni, au fost practic folosite de alte legături obscure”.

Tăriceanu a făcut o paralelă între protestarii #rezist şi votanţii FSN şi ai lui Ion Iliescu, care „puneau la colţ partidele istorice”: „Câţi din oamenii care au votat atunci Iliescu şi FSN mai au curajul azi să recunoască? Câţi din ei nu le este ruşine pentru modul cum gândeau atunci când puneau la colţ partidele istorice, ne acuzau că nu am mâncat salam cu soia şi că suntem de partea americanilor şi a Uniunii Europene?”.

„Ce mi se pare extrem de interesant este că astăzi are loc, înţeleg, o manifestaţie de susţinere a Statului Paralel. Mie mi se pare foarte interesant… Oameni care au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul de necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, ignoră fără niciun fel de explicaţie faptul că în această perioadă instituţiile legitime ale statului, alese de cetăţeni, au fost practic folosite de alte legături obscure, alte legături oculte. (…) Cei care manifestă azi nu au nimic de spus, li se pare normal, închid ochii? Dacă asta e atutidinea lor, atunci privesc cu multă reţinere. Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare, dar am mari rezerve în ceea ce priveşte capacitatea de analiză obiectivă şi de a sesiza care sunt pericolele care astăzi ne pândesc”, a declarat Tăriceanu la România TV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare