spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Tăriceanu face apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA până la finalul actualei legislaturi

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, face apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi, transmite news.ro.

Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare, susţine preşedintele Senatului, într-un ”apel către parlamentari”.

El spune că întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenţia procurorilor de la DNA, coincidenţă, cu doar 2 luni înainte de alegeri.

”Aşa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA. Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au aşteptat atâţia ani, înseamnă că nu este nicio urgenţă şi ele pot să mai aştepte ca viitorul Parlament să se pronunţe”, susţine Tăriceanu.

Preşedintele Senatului subliniază că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneţa politică a politicienilor vizaţi de DNA sau cu relaţiile interumane la un moment dat.

”Eu apăr de mai multă vreme nişte principii, cum ar fi principiul separaţiei puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alţii. Nu putem să mai acceptăm judecăţi cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze, pentru că altfel sunt certaţi de Preşedintele Iohannis şi de alţi membri ai corului prezidenţial. Simultan, cei suspectaţi de DNA sunt supuşi unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-şef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei şi codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, şi au uitat principiile valabile doar pentru ceilalţi”, mai declară Călin Popescu Tăriceanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare