Tăriceanu despre proiectul său de țară: Președintele Iohannis ar putea fi factorul de coagulare

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că proiectul său de țară, prin care România trebuie să ajungă una dintre primele țări din Europa, ar putea fi susținut de președintele Klaus Iohannis, care ar fi un factor de coagulare.

„Am revenit cu o problemă la care țin foarte mult, este vorba despre proiectul de țară al României. Lipsa unui proiect de țară al României în acest moment mă face să încerc să mobilizez cât mai multe energii pentru a demara acest proiect. (…) România trebuie să își depășească condiția actuală și să ajungă pe primele locuri în Europa. Pare un lucru poate prea ambițios, o să spuneți mulți dintre dvs”, a afirmat marți, la Senat, Călin Popescu-Tăriceanu.

El susține că pentru realizarea proiectului trebuie să se implice mediul politic, instituțiile statului, societatea civilă, mediul de afaceri, sindicatele și mediul academic.

Întrebat dacă a găsit deschidere din partea președintelui Klaus Iohannis pentru un astfel de proiect, Tăriceanu a afirmat: „Discuția nu este recentă. (…) I-am spus președintelui, i-am prezentat ideea mea. Nu cred că era prima dată când auzea de ea. Nu am avut până în momentul de față nicio reacție din partea sa. Mi-aș dori foarte mult ca președintele, din poziția constituțională pe care o are, poziția politică, să se hotărască să susțină un astfel de proiect. Președintele ar putea să fie chiar factorul de coagulare. Eu nu am pretenția paternității. Dacă președintele ar vrea să se angreneze într-un astfel de proiect și să îl conducă aș fi foarte bucuros pentru că, în final, ceea ce mă interesează este România. Nu mă interesează persoana mea sau persoana altcuiva, important este cu toții să ne asumăm un astfel de proiect. Rolul constituțional al președintelui îi dă cea mai potrivită poziție pentru a demara un astfel de proiect”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare