Sute de persoane încă blocate pe feribotul cuprins de incendiu

Sute de persoane erau încă blocate duminică, la începutul după-amiezii, în condiții meteorologice infernale, la bordul feribotului ‘Norman Atlantic’, cuprins de un incendiu în cursul nopții în Marea Adriatică, în strâmtoarea Otranto, între Grecia și Italia. Printre pasageri s-ar afla și un român, conform site-ului albeu.com, care citează presa elenă, transmite Agerpres.
„Suntem pe punte, ne este frig și suntem înecați de fum”, declara unul din cei 422 de pasageri, citat de AFP.

Deocamdată nu s-a înregistrat nicio victimă, dar operațiunile de salvare, în care sunt implicate elicoptere și nave atât din Grecia, cât și din Italia, se desfășoară cu dificultate din cauza condițiilor meteorologice extrem de vitrege — ploaie torențială, grindină, vânt puternic care provoacă valuri înalte de șase metri.

Potrivit EFE, 150 de persoane ar fi fost transferate în bărci de salvare, dar restul pasagerilor așteaptă să fie evacuați.

Agenția France Presse scrie că majoritatea pasagerilor sunt greci, dar menționează și italieni, francezi, albanezi, germani, britanici, ruși, danezi și olandezi.

Portalul albeu.com, care citează presa elenă, publică o listă mai amplă, pe care figurează și un român, precum și turci, afgani, bulgari, irakieni, elvețieni, ucraineni și alte naționalități.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare