Surse: Salariile din Sănătate, mărite cu 10%

Ministerul Sănătăţii a decis majorarea salariilor angajaţilor din domeniul Sănătăţii cu 10%, au declarat surse Digi24. Majorarea ar urma să intre în vigoare în luna octombrie. Decizia a fost luată în contextul în care mii de medici, revoltaţi că au fost trecuţi în categoria funcţionarilor publici, ameninţă cu greva.

În urma discuţiilor care au avut loc la Ministerului Sănătăţii cu reprezentanţii medicilor şi cu cei ai personalului medical, oficialii au decis majorarea salariilor cu 10% începând cu luna octombrie.

Salariile vor creşte pentru tot personalul medical, ceea ce înseamnă medici, dar şi asistente şi infirmiere.

Ministrul Sănătăţii s-a gândit că, astfel, va stopa toate mişcările anunţate de medici atât în mediul online, cât şi mişcările de stradă despre care Federaţia Sanitas a vorbit încă de acum două luni.

O asistentă care, în prezent, câştigă 867 de lei va avea un salariu de peste 900 de lei. Un medic primar care, în acest moment, are 3.300 de lei va câştiga aproape 3.700 de lei.

Decizia vine în contextul în care medicii s-au revoltat după ce instanţa supremă a descis că ei intră în categoria funcţionarilor publici şi că nu au voie să primească nici măcar donaţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare