Supravieţuitorii Holocaustului au prioritate la restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă

Supravieţuitorii Holocaustului au prioritate la restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, prevede Legea pentru modificarea actului normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.

„Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor. Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflată în viaţă”, stipulează legea.

Deciziile emise pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar acesta se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv.

Existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cele recunoscute în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, cu condiţia depunerii oricăror alte acte juridice care atestă deţinerea imobilului la momentul trecerii în proprietatea statului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare