Supravieţuitorii Holocaustului au prioritate la restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă

Supravieţuitorii Holocaustului au prioritate la restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, prevede Legea pentru modificarea actului normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.

„Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor. Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflată în viaţă”, stipulează legea.

Deciziile emise pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar acesta se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv.

Existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cele recunoscute în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, cu condiţia depunerii oricăror alte acte juridice care atestă deţinerea imobilului la momentul trecerii în proprietatea statului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Articole relationate

    Categorii populare