SUPER TUNUL IMOBILIAR pus la cale Dragnea: MARELE JAF

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea a declarat, vineri, că l-a întrebat pe preşedintele Iohannis, la Cotroceni, dacă mai susţine ideea de descentralizare, şi acesta i-a răspuns ”Da”, adăugând că a trimis la Cotroceni Strategia de descentralizare şi nu a primit încă niciun răspuns.

MESAJELE LUI DRAGNEA

” Acum trei săptămâni de zile, am trimis Strategia de descentralizare la comisiile de specialitate din Parlament şi la Cotroceni. Nu am primit niciun răspuns până acum”, a spus Dragnea, în cadrul Consiliului Naţional al PSD, la lucrările atelierului pe tema admnistraţiei publice.

El a mai spus că ”asta nu înseamnă că nu merge mai departe, dar că a vrut să dea această informaţie, public, pentru ca să se ştie”.

CA SĂ SE ȘTIE, a fost precizarea lui Liviu Dragnea, care a adăugat că va merge mai departe. Mesajul nu a fost nici pe departe pentru președintele Iohannis, ci pentru baronii PSD în fața cărora a vorbit Dragnea. Afirmăm acest lucru deoarece așa zisa strategie de descentralizare propusă de Liviu Dragnea este un super tun imobiliar în favoarea baronilor PSD.

MARELE TUN

Palatele copiilor la nivelul județelor, cluburile sportive școlare, centrele și laboratoarele medicale, protecţia mediului, unităţile sportive, clădiri din patrimoniul Ministerului Agriculturii şi emiterea brevetelor de turism vor intra sub controlul autorităților locale, odată cu aprobarea strategiei generale de descentralizare 2015-2016, se arată în documentul lui Dragnea, citat de Sursa Zilei.

PATRIMONIU DE ZECI DE MILIOANE DE EURO PE MÂNA BARONILOR

Șefii de consilii județene vor administra mai multe instituții de la ministere odată cu aprobarea strategiei generale de descentralizare 2015-2016. Odată cu aprobarea strategiei, autoritățile locale vor prelua controlul mai multor instituțiile în domeniile agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educație, tineret și sport. Potrivit strategiei întocmite de specialiștii din Ministerul Dezvoltării, de la Ministerul Agriculturii vor intra în administrarea autorităților locale direcțiile pentru agricultură judeţene, oficiile de studii pedologice şi agrochimice și filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Consiliile județene vor controla și casele agronomului, o instituție cu un patrimoniu de milioane de euro.

La Ministerul Tineretului și Sportului, direcţiile judeţene pentru sport și tineret, centrele de agrement, casele de cultură ale studenților, cluburile sportive, precum și a bazelor sportive la nivelul unității administrativ-teritoriale pe raza cărora se află vor intra sub controlul autorităților locale, ADICĂ PE MÂNA BARONILOR.

PATRIMONIUL NAȚIONAL TRECE LA BARONI

De la Ministerul Culturii, ca urmare a procesului de descentralizare, autoritățile locale vor controla competențele exercitate de direcțiile județene pentru cultură și patrimoniul național, respectiv a Municipiului București.

La Autoritatea Națională pentru Tirism, strategia vizează transferul competențelor autorităților locale legate de emiterea brevetului de turism, avizarea şi clasificarea în turism, ADICĂ TOTUL INTRĂ ÎN PIXUL BARONILOR.

Ministerul Mediului rămâne fără agenţiile judeţene pentru protecţia mediului și a municipiului București, precum și autorizarea lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice, CARE AJUNG TOT LA BARONI.

De asemenea, la Ministerul Sănătății vor fi schimbări odată au aprobarea strategiei de descentralizare. Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, laboratoarele, finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale, policlinicile cu plată, finanţate integral din venituri proprii vor fi administrate de consiliile județene, ADICĂ TOT DE BARONI.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare