Un studiu european apărut săptămâna trecută arată că sentimentul dominant printre cetățenii Uniunii referitor la pandemie este insecuritatea, urmat de speranță. Suedezii fac din nou notă aparte: în țara scandinavă, pe primul loc stau la egalitate sentimentul de liniște și cel de frustrare. O liniște care a caracterizat și școlile suedeze încă de la începutul pandemiei. Măsurile care s-au luat au fost mult mai puțin invazive decât cele din multe alte țări, iar panica a fost și ea mult mai mîcă.
Un reportaj despre învățământul suedez în perioada Coronei realizat de corespondentul RFI în Suedia, Constantin Drăgan.
”- Gradul de contaminare a fost incredibil de scăzut în școli. Am avut două locuri critice în școlile din Suedia unde personalul a avut dificultăți în a păstra distanța: la copiator și la mașina de cafea. La școala mea avem patru copiatoare pentru ca oamenii să meargă în locuri diferite.
– Pot să spun că ne-am despărțit un pic de Miorița. Ne interesează absolut tot, intrăm în panică, ne gândim la ce se întâmplă. Pe când atitudinea lor pare mai degrabă cea a ciobanului din Miorița. “Asta se întâmplă, se poate și muri, viața merge mai departe. Fară panică, fară exaltări.”
Ștefan Kristoffersen este directorul unei scoli de 500 de elevi, de la clasa a șaptea la a noua, din sud-vestul Suediei. Are o experiență îndelungată în conducerea instituțiilor de învățământ. A preluat actuala scoală în vara lui 2020 în plină pandemie, așa că acum, un an mai târziu, este bine plasat pentru a vorbi retrospectiv despre măsuri și rezultate.
– Noi mergem pe recomandările Autorității pentru Sănătate Publica și regiunii. Am avut o siguranță la capitolul ăsta. Am primit reacții bune. Nimeni nu s-a simțit neliniștit. Am urmat restricțiile și sfaturile pe care le-am primit de la autorități. Avem 120 de angajați. 14 s-au îmbolnăvit. Printre elevi nu știm foarte exact. Însă din cei 500, cam 20 s-au îmbolnăvit.
Cum purtarea măștilor nu au fost vreodată obligatorie în școlile suedeze care, de altfel, nici nu s-au închis vreodată, măsurile la care se referă Ștefan Kristoffersen vorbesc în general despre planificarea prezenței simultane în școală a maxim 50% din elevi, anunțarea tuturor persoanelor cu care a avut contact o persoană bolnavă și, mai ales, despre distanțare. Dar putem oare vorbi cu adevărat despre distanțare într-o scoală?
– Nu… și da. În clase se poate. Dar avem apoi în toate școlile problema elevilor care se întâlnesc pe coridor și stau foarte aproape unii de alții. Apoi, avem în toată Suedia și problema mâncatului la cantină. Tinerii nu sunt prea buni la statul la coadă.
Pentru a reuși să ofere condiții cât mai sigure de învățământ, școala lui Ștefan Kristoffersen a ales să păstreze același orar ca înainte de pandemie, să ofere cursuri permanent în clase elevilor dintr-a noua, care e an terminal, iar cei dintr-a șaptea și a opta au avut alternativ cate o săptămână în clasă și una online. Rezultatul?
– Nu mi se pare că la școala mea am fi rămas datori cu ceva elevilor, comparativ cu alte școli. Unul dintre motive este acela că profesorii și-au luat treaba foarte în serios și au planificat și desfășurat predarea la scoală sau la distanță cu foarte multa ambiție și multa atenție. Acum putem spune că elevii care nu au reușit să facă față acestei combinații sunt aceiași care nu ar fi reușit chiar dacă veneau normal la scoală. Există un grup de elevi care au nevoie de un sprijin enorm, indiferent de situația învățământului.
În Suedia, școala e un fel de institut al socializării. Elevii vin la scoală mai mult pentru a-și întâlni colegii, decât pentru a învăța ceva. Cam așa o atitudine avem. Prin strategia noastră am reușit să livram și cunoștinte și oportunități pentru a se întâlni. Elevii cu care vorbesc sunt mulțumiți. A fost mai greu, mai altfel, dar în general sunt satisfăcuți că au putut avea lecții.
Și totuși, nu ar fi fost oare mai bine să se ia și măsuri mai stricte, precum în alte țări unde toți elevii sunt testați de două ori pe săptămână și trimiși acasă împreună cu toți colegii de clasă dacă rezultatul este pozitiv?
– Eu nu am avut nimic împotrivă. A existat propunerea, însă sindicatele profesorilor au spus că nu doresc să ia parte la testarea elevilor pentru că asta ar fi o nouă sarcină de serviciu. Iar în noile contracte de munca se stipulează că nu avem voie să creștem încărcarea programului de lucru. Profesorii au spus că ar fi trebuit să aibă pregătire medicală pentru a le efectua. De aceea nu am putut să le punem în practică.
Profesor este și Rodica Comardici. Mai mult, a avut experiența sistemului românesc, iar astăzi lucrează în școlile suedeze. Actualmente se ocupă de o clasă de scoală primară din același oraș din sud-vestul țării. Am întrebat-o cum i s-a părut până acum abordarea suedeză a pandemiei:
– Într-un fel sunt mulțumită că în fiecare dimineață pot să mă trezesc și să merg la serviciu fară să-mi fac griji de ce se întâmplă, au mai murit nu știu cate sute sau zeci. Că nu sunt bombardată de știri și de paranoia în legătură cu ceea ce se întâmplă în jur. Sunt mulțumită că statul suedez a respectat drepturile cetățenilor sai. În ceea ce privește activitatea la clasă, nu am simțit nicio diferență. Copiii mei în majoritate au fost prezenți. N-am înregistrat cazuri de îmbolnăviri.
– V-ați simțit în pericol?
– Nu. Sincer. Desi am avut și eu la un moment dat tendința de a oscila între taberele astea două. Continui să cred că statul a gândit corect. Poate că în unele privințe s-ar fi putut descurca mai bine. În ceea ce privește vaccinarea poate ar fi trebuit să procedeze altfel… Sunt extrem de multe voci. Dar, așa cum a spus și epidemiologul nostru, nimeni nu stă cu rezolvarea în mână. Pandemia asta a fost o întâmplare mai puțin fericita. Ne-a prins cumva pe toți nepregătiți și am învățat pe parcurs.
Daca Rodicai Comardici elevii nu i s-au îmbolnăvit de Corona, cum au stat oare lucrurile la nivelul colegilor?
– Da. Am avut destui. Poate că atunci am înregistrat câte un moment de panică. Am avut și colegi de birou, de scaun care s-au îmbolnăvit și au trecut prin perioade destul de grele. Dar cu optimism.
– Bănuiesc că pentru că predați la clase mici aveți un contact apropiat cu părinții. Cât de speriați păreau ei?
– Speriați? Nici vorbă. Nu am primit absolut nicio întrebare despre ce se întâmplă la școală, cum stăm cu distanțarea socială… Și chiar mă bucur. N-au intrat în panică. Și-au învățat copiii că trebuie să respecte o anumită distanță, desi nu e foarte ușor la școală, să se spele pe mâini, să fie mai atenți cu igiena… Au indus o stare de normalitate.
Încă de la începutul pandemiei, autoritățile suedeze au decis că școlile primare nu pot avea învățământ la distanță, fiindcă elevii sunt prea mici pentru așa ceva. Iar pentru a putea implementa învățământul la distanță la gimnaziu, Suedia a avut nevoie să schimbe legea învățământului. O schimbare care se referă la anul școlar ce se încheie, dar și la anul viitor… în cazul în care va nevoie de așa ceva. Însă, crede Ștefan Kristoffersen, asta poate fi și o mare oportunitate.
– Ne vom aminti că învățământul la distanță a funcționat bine pentru foarte mulți elevi. Așa că ne-am putea gândi să creem noi tipuri de învățământ care să ne folosească. Pandemia ne-a adus un avans tehnologic de 5 – 10 ani. Am fost obligați să folosim metodele digitale ca unelte de predare. Până acum doar vorbeam despre ele. Asta văd eu ca pe un punct foarte pozitiv. La toamnă, indiferent dacă vom avea doar predare la școală, sau o combinație, vom putea folosi ce am învățat și deveni mult mai puternici la felul în care îi instruim pe tineri.
