Secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi ministrul grec de externe, Nikos Dendias, au semnat sâmbătă, la Atena, un acord de cooperare în domeniul apărării, care extinde semnificativ prezenţa militară a Statelor Unite în această ţară, într-o perioadă de creştere a tensiunilor dintre Grecia şi Turcia, informează EFE conform Agerpres.
Acordul prevede creşterea prezenţei forţelor americane la baza aeriană şi navală din Souda, pe insula Creta, la bazele aeriene Larisa şi Stefanovikio, în centrul Greciei, precum şi în portul Alexandroupolis, în nordul ţării, în apropierea graniţei cu Turcia.
„Ţările noastre au fost întotdeauna aliaţi. În acest moment, relaţiile noastre bilaterale sunt la cel mai bun nivel din istorie. Pe lângă sectorul apărării, suntem interesaţi de o alianţă cu Grecia pe probleme energetice”, a declarat Pompeo.
Dendias, la rândul său, a declarat că Grecia „este un pilon al stabilităţii într-o regiune care are probleme grave de încălcare a dreptului internaţional”.
Ministrul elen a denunţat, de asemenea, începerea forărilor de către Turcia în zona economică exclusivă cipriotă.
”Suntem conştienţi de pericole, cunoaştem activitatea şi vom face tot ce este necesar pentru a evita o escaladare militară şi pentru a obţine un rezultat acceptabil pentru toţi. Nu se poate permite Turciei să facă foraje ilegale”, a spus Pompeo.
În paralel cu declaraţiile, mii de simpatizanţi ai partidului comunist şi alte grupuri au demonstrat în faţa Parlamentului împotriva acordului. La sfârşitul manifestaţiei, au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi protestatari, care au aruncat cu vopsea roşie pe statuia preşedintelui american Harry Truman. Poliţia a recurs la gaze lacrimogene, spray cu piper şi bastoane, potrivit dpa.