Home Actualitate „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va...

„SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

0

„SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”, rezumă The Washington Post cele mai recente evoluții ale războiului din Orientul Mijlociu. “Statelor Unite le-au trebuit doar câteva ore ca să lanseze atacuri asupra Iranului și ca să se trezească într-o atmosferă deja familiară, deși îngrijorătoare: eliminarea rapidă a unui pericol mondial pentru ca mai apoi să se confrunte cu o situație care, potrivit experiențelor din trecut, se va dovedi greu de depășit.

Eliminarea Ayatollahului Ali Khamenei a marcat cea mai recentă decapitare sau înfrângere a unui vajnic adversar al Statelor Unite de peste mări și țări, după îndepărtarea talibanilor din 2001, după înlăturarea lui Saddam Hussein din Irak, survenită doi ani mai târziu, după înlăturarea de la putere a lui Moammar Gaddafi în Libia, din 2011, și după capturarea liderului venezuelan Nicolás Maduro, din urmă cu două luni”.
„Statele Unite au avut deseori parte de asemenea momente triumfale prin tentativele lor de a umple un vid – mobilizând mii de soldați, cheltuind miliarde de dolari, căutând să susțină democrațiile șubrede sau, ca în cazul Venezuelei, păstrând rămânerea la putere a unui guvern decapitat. Dar, în general, asemenea eforturi, care au dus la dezamăgiri și care au alimentat niște state marcate în continuare de conflicte, s-au întors împotriva rolului jucat de SUA, lăsând în urmă niște țări măcinate de conflicte, țări care ar putea fi cu greu considerate drept niște aliați de încredere ai Statelor Unite”, arată The Washington Post. „În privința Iranului, președintele Donald Trump pare să aibă o abordare complet diferită, el dând de înțeles că nu are de gând să apeleze la forțele americane ca să netezească drumul unei țări a cărei soartă a fost marcată de puterea americană începând din anul 1953, când ultimul guvern iranian ales democratic a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat susținută de CIA”.

Ad

Exit mobile version