SUA anunță un posibil atentat terorist în Europa de Sărbători

Statele Unite i-au îndemnat joi pe cetățenii lor care se vor afla în Europa în perioada sărbătorilor de la sfârșitul anului să dea dovadă de „prudență” din cauza unei amenințări teroriste „ridicate”, transmite AFP conform Agerpres.

Acest avertisment adresat turiștilor care călătoresc în Europa, emis deja în ultimii ani, este valabil până la sfârșitul lui ianuarie, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.El „îi atenționează pe cetățenii americani în legătură cu un risc ridicat de atentate teroriste în întreaga Europă, în special în perioada sărbătorilor„, reamintind atacul jihadist cu un camion care, în decembrie, a lovit mulțimea într-un Târg de Crăciun la Berlin, soldat cu 12 morți, sau cel care a ucis 39 de persoane într-o discotecă din Istanbul câteva zile mai târziu, în noaptea de Anul Nou.

În acest document, Departamentul de Stat le cere cetățenilor americani să fie atenți atunci când participă la manifestații publice sau vizitează locuri turistice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare