SUA amenință Serbia cu sancțiuni pentru posibila achiziţie de arme ruse

Reprezentantul special al Washingtonului în Balcanii de Vest, Matthew Palmer, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibila achiziţie de arme ruse de către Serbia, într-un interviu difuzat vineri seara de o televiziune din Macedonia de Nord, informează sâmbătă AFP.

„Am auzit îngrijorări nu doar cu privire la desfăşurarea de echipamente militare ruse, ci şi din cauza posibilităţii de a vedea Serbia achiziţionând importante sisteme militare ruse”, a declarat Palmer la postul Elsat.

Diplomatul american a reacţionat astfel la desfăşurarea, săptămâna trecută în Serbia, a unor sisteme S-400 şi Panţîr, cele mai bune sisteme ruse în materie de apărare antiaeriană, în cadrul exerciţiilor militare „Scutul slav” 2019.

Este pentru prima dată când aceste sisteme au fost trimise în străinătate pentru manevre, potrivit Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Cu toate acestea, ele sunt desfăşurate în Siria, unde au făcut dovada eficacităţii lor.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a lăsat să se înţeleagă, în timpul unei vizite la aceste manevre, că Serbia ar dori să achiziţioneze astfel de sisteme. „Am dori, însă în acest moment singurul mijloc ar fi ca Rusia să ni le lase, altfel noi nu avem mijloace să le procurăm”, a spus el.

Matthew Palmer a exprimat speranţa că Belgradul „va fi prudent cu privire la astfel de achiziţii”, dând de înţeles că ele ar comporta „riscul unei revizuiri a regimului de sancţiuni” împotriva Serbiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare