SUA au acuzat oficial luni China că şi-a slăbit deliberat moneda, yuanul, după ce aceasta a atins pragul simbolic de 7 yuani pentru un dolar, un gest care amplifică şi mai mult tensiunile între cei doi giganţi economici şi nervozitatea pieţelor, relatează AFP.
![](https://www.flux24.ro/wp-content/uploads/2016/08/Grecia-China-586x319.jpg)
Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, „din ordinul preşedintelui Donald Trump, a ajuns la concluzia că China şi-a manipulat moneda”, indică Departamentul Trezoreriei într-un comunicat.
„În urma acestei determinări, secretarul Mnuchin va discuta cu Fondul Monetar Internaţional pentru a elimina avantajul competitiv creat de recentele decizii chineze”, se mai menţionează în comunicat.
Decizia luată luni de Beijing de a-şi lăsa moneda să se devalorizeze a provocat o furtună pe pieţele financiare din lumea întreagă. Ea semnalează în fapt o nouă escaladare a războiului comercial declanşat prin taxele vamele punitive de Donald Trump în urmă cu peste un an, pentru a forţa Beijingul să negocieze un acord comercial care să reducă deficitul şi practicile considerate neloiale de Washington.