Stratfor, grupul de analiză al foștilor agenți CIA, previziuni despre cazul Ponta: Combaterea corupţiei ar putea avea un efect invers

”Însuşi programul pus în mişcare pentru asigurarea investiţiilor străine prin combaterea corupţiei ar putea avea un efect invers: pe măsură ce din ce în ce mai mulţi oficiali români sunt acuzaţi de corupţie această situaţia creează un mediu instabil în Parlament, subminând procesul legislativ. Combaterea corupţiei a dus la apariţia unor diviziuni politice care ar putea distruge stabilitatea politică necesară pentru supravegherea unei economii bine reglementate. România are nevoie să elimine corupţia în acelaşi timp cu aplicarea unor reforme economice. Întrebarea este dacă poate administra ambele procese concomitent”, scriu analiști de la agenția americană Stratfor, formată din foști agenți ai CIA.
Stratfor susţine că cel mai mare pericol pentru stabilitatea politică este reprezentat de furnizarea de dovezi suplimentare în cazul Ponta de către DNA.

”Aşezată lângă Marea Neagră, România este una dintre cele mai mari ţări de la graniţa estică a NATO şi UE alături de Poilonia, iar Bucureştiul a devenit un aliat important pentru Occident de la declanşarea crizei din Ucraina. Ca şi Polonia, România a fost extrem de vocală în favoarea adoptării unei linii dure faţă de Rusia, solicitând o prezenţă militară occidentală importantă în regiune şi sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei. De asemenea, România îşi dispută cu Rusia influenţa asupra Republicii Moldova într-o perioadă în care regiunile de graniţă ale Europei se află în atenţie internaţională. Din punctul de vedere al Occidentului România şi Polonia sunt jucători cheie capabili să limiteze influenţa Moscovei în Europa Centrală şi de Est, ca şi dependenţa Europei de resursele energetice ruse”, se arată în analiza Stratfor. Conform analiştilor americani ”Scandalurile politice din Parlamentul de la Bucureşti nu vor schimba politica externă a României. Indiferent care fracţiune câştigă lupta pentru putere, toate aceste fracţiuni au un interes comun de menţinere a unor legături strânse cu Occidentul, în principal din cauza faptului că în politica externă şi de securitate a României calitatea de membră a UE şi NATO reprezintă piatra de temelie. Mai mult, investiţiile occidentale sunt importante pentru dezvoltarea economiei româneşti”, se mai spune în analiza celor de la Stratfor.

Stratfor anticipează că Victor Ponta nu va demisiona, însă poziţia actualului premier va fi din ce în ce mai dificil de menţinut în următoarele săptămâni. Moţiunea de cenzură nu va fi adoptată de Parlamentul de la Bucureşti, astfel că Ponta va rămâne în funcţie. Agenţia americană mai apreciază că este foarte posibil ca DNA să aducă noi dovezi împotriva lui Victor Ponta şi să depună la Parlament o nouă cerere de ridicare a imunităţii sale, iar repetarea votului de apărare a lui Ponta va avea consturi politice ce vor fi vizibile la alegerile din 2016. Alte surse de presiuni la adresa lui Ponta vor fi aliaţii occidentali: Statele Unite şi Uniunea Europeană care sprijină de multă vreme combaterea corupţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare