STRATEGIA DE DEZVOLTARE A JUDEȚULUI MEHEDINȚI PENTRU URMĂTORUL EXERCIȚIU FINANCIAR A FOST APROBATĂ

Consiliul Județean Mehedinți a elaborat „Strategia de Dezvoltare a Județului Mehedinți 2021-2027”, prin care se stabilesc direcțiile de acțiune pe care se va concentra dezvoltarea județului în perioada 2021-2027, aceasta fiind aprobată astăzi, în cadrul ședinței extraordinare.

În urma unor analize de specialitate, consultări cu actorii locali, a fost realizat documentul strategic care cuprinde

datele specifice ale județului, provocările, nevoile, potențialul și prioritățile privind dezvoltarea județului.

“Ne-am dorit să avem o strategie care să reprezinte cât mai bine interesele județului Mehedinți din toate punctele de vedere, iar documentul strategic ce a fost realizat de o firmă specializată se bazeaza pe trei piloni: CETĂȚENI, ECONOMIE și TURISM.Analiza a fost realizată de o firmă specializată, care a parcurs toate etapele de cercetare pentru stabilirea pilonilor de bază în jurul cărora se construiește viziunea integrată pentru județul Mehedinți.În viitorul exercițiu financiar, nu ne vom abate de la a folosi toate mijloacele și programele pentru atragerea fondurilor europene, astfel încât, să oferim servicii publice performante și o calitate sporită a nivelului de trai pentru cetățenii județului și să facem din județul Mehedinți, un pol economic competitiv la nivel regional prin valorificarea eficientă a resurselor existente.Totodată, turismul va fi prioritar pentru dezvoltare, astfel încât, ne propunem ca prin noi investiții, să punem în valoare zonele și obiectivele turistice pe care le avem.Mehedințiul este pe drumul cel bun!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare